POLITICĂ 20 mai 2009

Ciprian Vrânceanu, suspendat temporar din funcţia de prim-vicepreşedinte al PD-L Covasna

de Covasna Media | 52 vizualizări
Vrânceanu va fi sancţionat în urma votului favorabil acordat, în calitatea sa de membru al Consiliului Local Ilieni, organizării referendumului pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat ieri că îi va cere lui Ciprian Vrânceanu să renunţe la calitatea sa de consilier local la Ilieni, locul urmând să fie ocupat de următorul aflat pe lista PD-L la localele din iunie 2008. Cu toate că Baciu s-a declarat dezamăgit de gestul lui Vrânceanu de a vota pentru referendumul autonomiei, se

Vrânceanu va fi sancţionat în urma votului favorabil acordat, în calitatea sa de membru al Consiliului Local Ilieni, organizării referendumului pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat ieri că îi va cere lui Ciprian Vrânceanu să renunţe la calitatea sa de consilier local la Ilieni, locul urmând să fie ocupat de următorul aflat pe lista PD-L la localele din iunie 2008. Cu toate că Baciu s-a declarat dezamăgit de gestul lui Vrânceanu de a vota pentru referendumul autonomiei, se pare că sancţiunea aplicată acestuia va fi una de „suspendare temporară” din funcţia de prim- vicepreşedinte al PD-L Covasna.

„M-a deranjat extraordinar de tare poziţia lui Ciprian Vrânceanu referitoare la referendum, de aceea va fi sancţionat. Sigur că vom conlucra, în continuare, el având nişte merite certe în organizaţia judeţeană a PD-L în calitatea sa de prim-vicepreşedinte, tocmai de aceea l-am şi susţinut profesional”, a explicat Gheorghe Baciu.

În calitatea sa de membru al Consiliului Local Ilieni, Ciprian Vrânceanu a votat la finele anului trecut, alături de colegii săi consilieri, un proiect de hotărâre referitor la organizarea referendumului pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Conducerea PD-L Covasna a aflat depre poziţia lui Vrânceanu din presă, câteva săptămâni mai târziu. PD-L Covasna s-a declarat permanent împotriva demersurilor de obţinere a autonomiei teritoriale, arătând că aceasta contravine Constituţiei României.

Fost director al Romtelecom Covasna, Ciprian Vrânceanu a fost numit recent la conducerea Telecomunicaţii CFR, Gheorghe Baciu recunoscând deschis susţinerea acordată în acest sens de PD-L.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.