POLITICĂ 26 ianuarie 2010

Ce-i trebuie unei limbi ca să fie oficială?

de Covasna Media | 22 vizualizări
Iniţiativa CNS de oficializare a limbii maghiare în Secuime nu-i lasă indiferenţi pe liderii locali ai partidelor politice româneşti Dorinţa Comisiei Permanente a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc de oficializare a limbii maghiare în Secuime nu-i lasă indiferenţi pe liderii locali ai partidelor politice româneşti. Preşedintele acestei Comisii, Farkas Csaba, a declarat că pe 12 martie se va organiza a doua Adunare a Aleşilor Locali din Secuime, iar pe ordinea de zi va fi cuprins şi un proiect de hotărâre privind declararea limbii maghiare ca limbă oficială în Ţinutul Secuiesc.

Iniţiativa CNS de oficializare a limbii maghiare în Secuime nu-i lasă indiferenţi pe liderii locali ai partidelor politice româneşti

Dorinţa Comisiei Permanente a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc de oficializare a limbii maghiare în Secuime nu-i lasă indiferenţi pe liderii locali ai partidelor politice româneşti. Preşedintele acestei Comisii, Farkas Csaba, a declarat că pe 12 martie se va organiza a doua Adunare a Aleşilor Locali din Secuime, iar pe ordinea de zi va fi cuprins şi un proiect de hotărâre privind declararea limbii maghiare ca limbă oficială în Ţinutul Secuiesc.

Mai mult sau mai puţin moderaţi, liderii locali ai PD-L, PSD şi PNL au subliniat popu­lismul unei astfel de propuneri şi lipsa sa de actualitate, în actualul context socio-economic.

Oficializarea limbii maghiare, subiect vechi

Preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, a declarat că subiectul limbii maghiare - limbă oficială în Ţinutul Secuiesc nu este unul nou, liderul democrat-liberal abordându-l chiar în cartea sa, “Mituri ale Ţinutului Secuiesc”. Manolăchescu a vorbit, în capitolul intitulat “Ce-i trebuie unei limbi ca să fie oficială?”, despre oficialitatea pe care limba maghiară a dobândit-o în Secuime, ea putând fi folosită la orice nivel şi fără nicio constrângere. Potrivit lui Dan Manolăchescu, starea de fapt a liberei utilizări a acestei limbi nu este deloc afectată de statutul său, fie că acesta prevede sau nu oficialitatea.

„Tema aceasta, cu limba maghiară - limbă oficială, este una veche, iar din când în când, câte cineva o mai zgândăre, pentru ceva capital electoral. Nu cred că acum s-au trezit maghiarii că nu mai pot merge mâine la magazin, pentru că limba maghiară nu e oficială. Mi se pare că CNS scoate aşa, iepuraşi din pălărie, ca să mai provoace un scandal. Dincolo de asta, cred că este momentul să lăsăm deoparte discuţiile şi poveştile şi să ne apucăm de treabă; trebuie să demonstrăm că putem face ceva în această zonă, nu doar să venim cu propuneri fanteziste”, a declarat Dan Manolăchescu, în completare la subiectul abordat deja în “Mituri ale Ţinutului Secuiesc”.

Utopie şi neconstituţionalitate

Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, consideră că ideea limbii maghiare, limbă oficială în Secuime, reprezintă doar „un proiect utopic”, imposibil de realizat în realitate.

„Suntem o ţară democrată şi fiecare poate propune ce doreşte. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont, în context, că suntem un stat modern, cu legi şi mecanisme care nu permit aşa ceva, inclusiv prin Constituţie”, a punctat Obreja, arătând totodată că ideea CNS este cu atât mai departe de realitate cu cât ea nu are nici măcar susţinerea UDMR.

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, este de părere că România oferă în prezent, minorităţii maghiare, toate libertăţile şi drepturile necesare păstrării identităţii, deci şi pe cele ale folosirii limbii maghiare. Despre un proiect de hotărâre al transformării limbii maghiare în limbă oficială în Secuime, deputatul PSD crede însă că acesta este rupt de realitate, atâta vreme cât Constituţia arată clar că limba oficială a României este limba română, iar judeţele Covasna şi Harghita sunt parte integrantă a României.

„Şi unde ar urma să depună CNS şi PCM un astfel de proiect? Nu se gândesc că aşa ceva ar trebui să treacă prin Parlament? S-a sesizat cineva în legătură cu ideile astea? Cei din CNS îşi fac şi ei activitate, dar trebuie ţinut cont că aceasta este neconstituţională şi or să ajungă de n-o să-i mai creadă nimeni. Plus că, să fim serioşi, maghiarii din aceste zone au alte probleme - plata facturilor, salariile cele mai mici din ţară, şomajul cel mai ridicat, grija zilei de mâine. Poate o să dea CNS de mâncare secuilor - limba maghiară oficială, dar asta nu va sătura pe nimeni“, a mai arătat Horia Grama.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.