POLITICĂ 8 septembrie 2011

Candidat surpriză la Primăria Sfântu-Gheorghe, Gheorghe Iliescu vrea să fie primar! [VIDEO]

de Monica Vrânceanu | 108 vizualizări
Patronul Clubului Cinema şi chiriaş în fostul Cinema Arta şi-a anunţat ieri candidatura ca independent pentru funcţia de primar la alegerile de anul viitor. Omul de afaceri brașovean Gheorghe Iliescu, cel care deține o discotecă în Sfântu-Gheorghe, și-a anunțat ieri candidatura la funcția de primar al municipiului

Patronul Clubului Cinema şi chiriaş în fostul Cinema Arta şi-a anunţat ieri candidatura ca independent pentru funcţia de primar la alegerile de anul viitor.

Omul de afaceri brașovean Gheorghe Iliescu, cel care deține o discotecă în Sfântu-Gheorghe, și-a anunțat ieri candidatura la funcția de primar al municipiului reședință de județ. Aflat în război cu actuala conducere a Primăriei Sfântu-Gheorghe din cauza unui spațiu al cărui chiriaș este, Gheorghe Iliescu este de părere că el ar face o treabă cu mult mai bună decât actualul primar Antal Arpad (UDMR). Gheorghe Iliescu a declarat că își va depune candidatura la alegerile locale din  2012 ca independent și s-a arătat convins de faptul că se vor găsi destul de mulți care să-l voteze, mai ales că ar aduce la Sfântu-Gheorghe modelul de dezvoltare de la Brașov, adică atragerea investitorilor și crearea de locuri de muncă.

”Îmi voi depune candidatura la funcția de primar al municipiului Sfântu-Gheorghe, ca independent. Voi avea de partea mea tineretul, pe toți cei care vor locuri de muncă, pensionarii și funcționarii publici. Luați exemplu de la Brașov, ce-a făcut primarul de acolo în ultimii trei ani, când ești la Brașov, zici că ești în Viena. Nu se poate face în acest oraș (Sfântu-Gheorghe - n.r.) nimic, până când nu vine unul dinafară, fără interese, care e monitorizat de la A la Z! Eu voi fi acel primar care voi crea locuri de muncă. Am auzit că Primăria deține terenuri, voi aduce investitori pentru acestea, cum a adus și primarul George Scripcaru la Brașov”, a spus Gheorghe Iliescu.

Potrivit acestuia, autoritățile locale din Sfântu-Gheorghe, inclusiv primarul Antal Arpad, nu au încurajat deloc investitorii și nu le-au oferit acestora șansa de a beneficia de terenurile Primăriei în schimbul ideilor și planurilor lor de afaceri.

”Autoritățile nu au încurajat investititorii, știu asta pentru că eu fac afaceri de 14 ani aici.  Promit că voi face parteneriate, Primăria va veni cu terenurile, investitorii cu banii, se poate, dar până acum nu s-a dorit asta pentru Sfântu-Gheorghe”, a mai arătat Iliescu, care crede că la capitolul investiții Sfântu-Gheorghe nu are nicio realizare în ultimii 20 de ani.

Anunțul depunerii candidaturii pentru Primăria Sfântu-Gheorghe a fost făcut de către Gheorghe Iliescu ieri, în fața fostului Cinema Arta, unde în prezent funcționează Club Cinema.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 12

Adaugă comentariu
'PANORAMIX', 12 septembrie 2011
Romanii din judetul nostru se impart la vot la mai multe partide ,iar ungurii la unul singur !!! Asa ca aici la noi in judet noi suntem pe nicaieri !!!!
The One, 12 septembrie 2011
Din categoria...daca reusesc sa conduc o discoteca de ce sa nu pot conduce si un oras?! :))
Alex, 12 septembrie 2011
pitipoancele din cinema il vor sustine :))
DAN, 12 septembrie 2011
DACA VRETI O SCHIMBARE IN BINE VOTATI-L PE GIGI ILIESCU!!!
adrian S, 11 septembrie 2011
Il voi sustine cu un vot vrem si noi o viata mai buna in orasul asta sarac :d
L, 9 septembrie 2011
SINCER ! Cand vad poze de genul asta cu diversi care arata asa, ma apuca frenezia craciunului.
eu, 9 septembrie 2011
EU IL VOTEZ.. :)
cineva, 8 septembrie 2011
poate are si el dreptate ca e cam de cacat tara asta in ultima vreme si adevarul e ca covasna e pe ultimul loc din tara la locuri de munca si capital... ganditi voi restul ...
Primar_la_Hetea, 8 septembrie 2011
E un fel de gigi becali, nu candideaza nicaieri. Stati linistiti ! Cine l-ar vota manelistii care frecventeaza discoteca aia, majoritatea nu au drept de vot !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.