POLITICĂ 30 iulie 2010

Biroul Permanent Judeţean al PD-L Covasna a fost dizolvat

de Ana Sidon | 18 vizualizări
În locul lui funcţionează un Comitet care va suplini activitatea Biroului până la alegerile judeţene Biroul Permanent Județean (BPJ) al PD-L Covasna a fost dizolvat ieri, în locul lui fiind numit un Comitet de organizare și desfășurare a activității organizației care va funcționa până la alegerile pentru o nouă conducere. Vicepreședintele PD-L, George Scripcaru

În locul lui funcţionează un Comitet care va suplini activitatea Biroului până la alegerile judeţene

Biroul Permanent Județean (BPJ) al PD-L Covasna a fost dizolvat ieri, în locul lui fiind numit un Comitet de organizare și desfășurare a activității organizației care va funcționa până la alegerile pentru o nouă conducere.

Vicepreședintele PD-L, George Scripcaru, a declarat ieri că a fost vorba despre o decizie a Biroului Permanent Național (BPN), urmând ca de acum înainte activitatea PD-L Covasna să fie coordonată de acest Comitet, până la alegerile județene.

Scripcaru a explicat că vechiul BPJ nu mai era funcțional, din diferite motive, arătând că din 33 de membri câți avea, doar jumătate mai aveau propriu-zis activitate, restul fiind numai teoretic membri.

„Președintele Comitetului este Codruț Opaiț, iar restul sunt membri din organizațiile locale, din administrația publică locală, primarul din Valea Crișului, consilieri locali, care vin să suplinească activitatea vechiului BPJ care nu mai este funcțional începând de astăzi”, a declarat Scripcaru. Printre membri Comitetului el i-a amintit pe actualul vicepreședinte PD-L Covasna, Dan Manolăchescu, pe Sorin Iorescu sau Liviu Comănici.

Potrivit liderului democrat-liberal, în județul Covasna au avut loc în ultima perioadă alegeri la nivelul organizațiilor teritoriale și singurul unde mai trebuiau luate măsuri era BPJ, despre care spune că nu mai funcționa la capacitate maximă.

George Scripcaru a declarat astfel că deși în BPJ erau teoretic 33 de membri, unii ocupau alte poziții și erau incompatibili, iar alții își mutaseră activitatea profesională din județul Covasna, astfel că numai jumătate mai erau activi.

Vicepreședintele PD-L a mai subliniat că măsura luată ieri are și rolul de a da un elan activității partidului din județ, iar printre obiectivele imediate și-au propus să pună la punct organizația județeană și să fie funcționale toate organizațiile locale, să întărească structurile în teritoriu și să identifice cele mai potrivite persoane pentru viitoarele alegeri locale.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Primar_la_Hetea, 30 iulie 2010
mai pe romaneste dormeau pe ei si primeau bani pe degeaba. schimbati-l si pe adormitul sef ca nu e capabil de nimic.
Cititor, 30 iulie 2010
Imi cer scuze de la dl.Scripcaru (sper ca macar numele am retinut corect): am crezut ca vorbeste despre dizolvarea PDL. (am si scuza pentru gafa comisa. declaratiile in contradictoriu a liderilor citeste integral
lili, 30 iulie 2010
Mare paguba nu este, oricum si cu PDL Covasna si fara, tot aia era !!!! Ca si la nivel national, unde in viitorul nu prea indepartat, PDL va avea cam aceeasi soarta, o sa o vedem la alegerile din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.