POLITICĂ 20 octombrie 2017

Antal Árpád: „Nu sunt pentru independenţa Cataloniei, dar ne dorim modelul de autonomie al acesteia”

de Agerpres | 1199 vizualizări

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu se numără printre susţinătorii independenţei Cataloniei, însă consideră că autonomia acestei provincii spaniole reprezintă un model pentru „Ţinutul secuiesc”, respectiv pentru judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, locuite majoritar de maghiari.

„Nu sunt pentru independenţa Cataloniei şi asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi, comunitatea maghiară, dorim autonomie şi nu independenţă. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori şi noi, pentru noi în Ţinutul secuiesc. Totuşi, ce se întâmplă acum în Spania este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferenţa dintre autonomie şi independenţă. În ultimii 10-15 ani în Bucureşti s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e acelaşi lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e acelaşi lucru. Catalanii au autonomie şi vor independenţă. Al doilea lucru de care ar trebui să ţinem cu toţii cont este că dacă unei comunităţi i se spune în mod constant 'nu' de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune 'da' şi poate că acel 'da' va însemna un lucru rău pentru cei care spun 'nu'. Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureştiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu şi nu la orice ceri tu. Dacă ţi se tot spune 'nu', la un moment dat te saturi, cred că este de înţeles. Aşa e şi cu copilul care cere şi nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă”, a precizat Antal Árpád, răspunzând unei întrebări legate de acest subiect.

Antal Árpád, care este şi primar al municipiului Sfântu Gheorghe, este unul dintre susţinătorii fervenţi ai autonomiei teritoriale a judeţelor din centrul ţării locuite majoritar de maghiari.

Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.