POLITICĂ 4 septembrie 2009

Aleşii maghiari discută despre autonomie. De două ori. Românii, deloc!

de Covasna Media | 53 vizualizări
Aleşii locali români din judeţ nu vor parti cipa la cele două adunări organi zate de reprezentanţii comunităţii maghiare astăzi şi mâine la Miercurea Ciuc şi Odorheiu-Secuiesc, atât din con si derentul că temele propuse sunt legate de autonomie şi contravin Constituţiei, cât şi pentru că aceste acţiuni sunt calificate drept politicianiste şi menite să atragă un capital electoral.

Preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, apreciază cele două adunări drept „hilare“ şi chiar „ridicole“, din moment ce formaţiuni ca UDMR, CNS sau PCM îşi permit să cheme „la ordin” aleşii locali membri ai altor partide aflate în concurenţă pe „piaţa politică”.

„De fapt, aceste acţiuni ale UDMR şi PCM sunt unele politicianiste, în care nu se ţinteşte vreo

Aleşii locali români din judeţ nu vor parti cipa la cele două adunări organi zate de reprezentanţii comunităţii maghiare astăzi şi mâine la Miercurea Ciuc şi Odorheiu-Secuiesc, atât din con si derentul că temele propuse sunt legate de autonomie şi contravin Constituţiei, cât şi pentru că aceste acţiuni sunt calificate drept politicianiste şi menite să atragă un capital electoral.

Preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, apreciază cele două adunări drept „hilare“ şi chiar „ridicole“, din moment ce formaţiuni ca UDMR, CNS sau PCM îşi permit să cheme „la ordin” aleşii locali membri ai altor partide aflate în concurenţă pe „piaţa politică”.

„De fapt, aceste acţiuni ale UDMR şi PCM sunt unele politicianiste, în care nu se ţinteşte vreo rezolvare a vreunei probleme, ci doar câştigarea unui capital electoral şi scoaterea de la sertar a temei autonomiste în preajma alegerilor”, spune Manolăchescu.

Liderul PD-L din municipiu arată că formaţiunile organizatoare – UDMR pe de o parte şi CNS şi PCM pe de alta, îşi dispută propriul război propunând două întâlniri diferite, prin urmare i se pare şi mai curios cum de fac apel la aleşii locali ai celorlalte partide pentru a fi susţinuţi.

„Invitaţie-comandă a liderilor maghiari“

„Autonomia teritorială este un proiect politic al acestor partide şi nu vreunul social de o largă respiraţie şi adeziune, deci nu înţeleg ce a fost în capul liderilor maghiari când s-au decis să ne cheme să semnăm ceva care începe cu „HOTĂRÂM!”. Practic nici n-ar trebui să răspundem unor astfel de provocări pentru că nu facem decât să încingem din nou spiritele absolut gratuit.

Pentru conformitate, răspundem cu NU invitaţiei-comandă a politicienilor de la UDMR şi de la PCM – CNS“, a conchis preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe. Invitaţia este refuzată şi de aleşii social-democraţi, care nu consideră că au de ce să participe la adunări unde demersurile sunt legate de autonomie. Consilierul judeţean Ştefan Joos (PSD), spune că a primit invitaţia de a participa la Adunarea de pe 5 septembrie de la Odorheiul Secuiesc, dar nu o va onora şi este convins că şi colegul său Sabin Calinic va face acelaşi lucru.

„Nu vom merge, deoarece suntem invitaţi în calitate de aleşi locali, iar dezbaterile politice nu intră în atribuţiile unui ales local; în plus, în acest caz este vorba despre dezbateri pe subiecte care încalcă prevederile Constituţiei. Un alt motiv pentru care nu merg este acela că oferta mea politică nu a inclus, la alegeri, demersuri legate de autonomie. Cred că doar acestea două sunt suficiente motive pentru a nu merge. Despre ceilalţi colegi din PSD nu ştiu, dar mă îndoiesc că va merge vreunul”, a declarat Ştefan Joos.

În ceea ce priveşte PNL Covasna, Biroul Politic Teritorial al organizaţiei susţine că nu a luat nicio decizie în sensul onorării sau nu a invitaţiei. „Nu am luat nicio decizie cu privire la participare, din cauza politizării excesive a evenimentului, considerând că problemele de actualitate ale comunităţii sunt: dezastrul economic, iminenţa mişcărilor sociale, lipsa de perspectivă şi a măsurilor de ieşire din criză”, susţine în acest sens conducerea PNL Covasna.

Stema, imnul şi drapelul - pe ordinea de zi a Adunărilor

Reprezentanţii maghiarimii organizează două adunări ale aleşilor din Secuime, fiecare pe rând asumându-şi la un moment dat ideea organizării unui astfel de eveniment. În cele din urmă, sa ajuns la varianta în care UDMR şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) organizează vineri Adunarea de la Miercurea Ciuc, iar CNS şi PCM Adunarea de la Odorheiu-Secuiesc, sâmbătă.

Invitaţiile au fost transmise către toţi aleşii locali din Covasna, Harghita şi parţial Mureş, pe ordinea de zi fiind incluse proiecte legate de viitorul Ţinutului Secuiesc.

Astfel, la Odorheiu-Secuiesc se va discuta despre sprijinirea proiectului de lege „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc“, organizarea de referendumuri locale, simbolurile Ţinutului Secuiesc, în care se stabilesc stema, imnul, drapelul şi semnul distinctiv al Ţinutului Secuiesc, asocierea autorităţilor publice locale la nivelul scaunelor, instituţionalizarea Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc şi reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc în structurile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene.

După cum informează UDMR pe propriul site, Adunarea de la Miercurea Ciuc va avea teme despre viitorul Ţinutului Secuiesc, statutul său administrativ special, ca şi despre despre obiectivele şi sarcinile legate de dezvoltarea infrastructurală, economică şi culturală a regiunii, şi adoptarea de documente de importanţă strategică.

Ana Sidon, Monica Rizea

Teme articol: maghiari autonomie secui
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 23

Adaugă comentariu
titi, 7 septembrie 2009
Mai "Cineva care stie" destept mai esti,eu cred ca tu tragi la jugul sovinilor din tara asta.Sigur nu ai prieteni care vorbesc alta limba,crezi ca daca te duci in italia sau spania te descuri in limba citeste integral
Ion Ciobanu, 7 septembrie 2009
Nu mai e chiar aşa cu banii de la Bucureşti, chiar azi citeam un articol despre reabilitarea drumului de la Covasna. Mulţi bani de la bugetul central s-au întors la guvern de-a lungul anilor citeste integral
cx, 7 septembrie 2009
Cedarea prerogativelor, nu insemna descentralizare. Odata cu cedare trebuie modificate si legile, pentru identificarea resurselor financiare. Judetul Covasna nu este mai saraca deit marea majoritate citeste integral
Ion Ciobanu, 7 septembrie 2009
În Franţa am văzut o descentralizare mai lentă...mai deloc pot spune. În Rusia, în Ucraina şi chiar în Bulgaria. N-am prea fost în vest dar vă asigur că Bulgarii te trimit la Sofia după o citeste integral
cx, 7 septembrie 2009
Unde ai vazut o descentralizare mai lenta decit in Romania??? :) Unde ai vazut in Europa o centralizare mai mare decit in Romania??? Daca faci incet, este facut cu cap? Daca in ultimi 20 de ani am citeste integral
gigi, 7 septembrie 2009
Majoritatea comentariilor negative denota o lipsa de informatie acuta, parerile fiind formulate exclusiv pe considerente sentimentale. Nu sunt de acord cu metodele UDMR sau PCM considerandu-le la citeste integral
gigi, 7 septembrie 2009
Cred ca daca nu era Tokes multe lucruri erau altfel si in nici un caz mai bune
Ion Ciobanu, 6 septembrie 2009
Aşa este, dar descentralizarea trebuie făcută încet şi cu cap. Ladislau Tokes cred că s-a nimerit să fie acolo în decembrie 1989 (nu folosesc cuvântul revoluţie), e improbabil ca un sistem citeste integral
Vali, 6 septembrie 2009
D-le Primar -la -Hetea et alii Poate dati cateva exemple concrete la cele afirmate... "Poate nu ai observat, dar drepturile romanilor din hr-cov sunt ingradite." Eu pot sa va dau exemple de citeste integral
Cineva care stie, 6 septembrie 2009
Sa nu uitam principiul de baza al societatii de azi : Suntem egali in drepturi!!! Asa ca momentan atat ungurii(dupa cate stiu eu maghiarii-ungurii sunt cetatenii Ungariei,cetateni ce nu au de a face citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.