POLITICĂ 27 martie 2013

Adrian Năstase, urmărit penal pentru nerespectarea regimului armelor

de Covasna Media | 9 vizualizări

Proaspăt eliberat din închisoare, Adrian Năstase este umărit penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce polițiștii au descoperit în casa sa mai multe cartușe decât prevede legea.

Acest dosar a fost disjuns din cel privind cercetările legate de tentativa sa de sinucidere, anul trecut, după ce a aflat că va fi arestat în dosarul „Trofeul Calității”. În urma percheziției efectuate de procurori la domiciliul lui Adrian Năstase, după seara de 20 iunie când acesta a încercat să se sinucidă, a reieșit că el deținea 359 de cartușe pentru care nu avea autorizație.

„La data de 21.06.2012, s-a constatat că învinuitul Năstase Adrian deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit art. 279 din Codul Penal, privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor: "Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani."

Adrian Năstase a părăsit, pe 18 martie, Penitenciarul Jilava, după ce a ispășit opt luni din pedeapsa de doi ani de închisoare cu executare pe care a primit-o în dosarul prejudicierii Inspectoratului de Stat în Construcții.

Teme articol: adrian nastase
Distribuie articolul:  
|

POLITICĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.