POLITICA 2 decembrie 2021

Inițiativă a CJ Covasna: Să dăm viaţă Calendarului de Advent

de Covasna Media | 1221 vizualizări

În aşteptarea Crăciunului, a fost aprinsă prima lumină de Advent, amenajată la ferestrele Consiliului Județean Covasna – este lumina ce simbolizează Speranţa.

Începând cu 1 Decembrie, în fiecare zi  va fi aprinsă câte o lumină, astfel, până în Ajunul Crăciunului vor fi 24 de ferestre împodobite și luminate!

„Prin această inițiativă, dorim să completăm atmosfera de poveste din centrul orașului. Timp de 24 de zile, pe faţada instituţiei noastre, se deschide în fiecare zi o nouă fereastră, împodobită și luminată, iar în Ajunul Crăciunului rămân aprinse toate luminile. De mulți ani, Consiliul Județean Covasna are tradiția de a întâmpina Sărbătorile alături de colegii noștri, în jurul bradului împodobit. Din nefericire, pandemia răpește astfel de momente ce ţin de intimitatea unei comunităţi. Tocmai de aceea, prin această versiune regândită a calendarului clasic de Advent, încercăm să ieşim dintre zidurile instituției, pentru a aduce bucurie nu doar celor din echipa noastră, ci și în inimile tuturor celor care trec pe lângă noi”, a declarat președintele Consiliului Județean, Tamás Sándor.

 Anul acesta, mai multe localități din județul Covasna s-au alăturat mișcării „Să dăm viaţă Calendarului de Advent” pentru a ne pregăti împreună şi într-un mod  special de Sărbătorile de iarnă.

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Rad Rad, 2 decembrie 2021
cu becuri economice presupun, nu? ca sa fim eco, bio, green
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.