METEO 12 decembrie 2017

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

de Covasna Media | 289 vizualizări

MIERCURI. Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, chiar deosebit de caldă în sud şi sud-est, potrivit ANM. Maximele se vor încadra, în general, între 6 şi 15 grade, iar minimele se vor situa între -1 şi 7 grade. Vor fi înnorări şi ploi, în cursul zilei în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, iar începând de seara, acestea se vor extinde şi în restul teritoriului. Izolat, în zona Carpaţilor Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, cantităţile de apă pot depăşi 10...15 l/mp. La munte, la altitudini mari şi în special în nordul Carpaţilor Orientali, ploile se vor transforma trecător în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

JOI. Deşi valorile termice vor fi în scădere, vremea se va menţine caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade. Cerul va fi temporar noros. În cursul zilei, pe arii restrânse vor fi ploi slabe, îndeosebi în regiunile estice; spre seară şi mai ales noaptea, în interiorul arcului carpatic, pe arii extinse va ploua. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea unele intensificări, cu viteze mai mari pe creste, în timp ce, în celelalte zone, va sufla slab şi moderat.  Izolat se va semnala ceaţă.

Mediafax

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.