EDUCATIE 21 iunie 2012

Zilele CNMV la a cincea ediţie - Ziua I – Art Day

de Covasna Media | 529 vizualizări

Miercuri s-a desfăşurat la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe prima dintre cele două zile din cadrul proiectului “Zilele Elevilor”, ajuns la cea de-a cincea ediţie. Elevii din CNMV s-au putut bucura în prima pauză (8:50-9:00) de un recital de flaut susţinut de Ludovic Mihalca, urmat de duetul Paul Grosar (trompetă) - Florin Micu (chitară), care au captat atenţia elevilor pe toată durata pauzei mari, adunând aplauze din partea colegilor.

Punctul culminant al zilei dedicate artei a fost un duet între Adrian Munteanu şi Costel Dominţeanu care au impresionat prin talentul non-conformist de beatboxer şi clasicul pian. Aceştia au atras şi menţinut atenţia publicului pe toată durata pauzei, chiar depăşind limitele acesteia la cererea publicului.

Încă de la începutul zilei cei mici s-au putut bucura de magia picturilor pe faţă care au fost oferite de către elevii Liceului de Artă “Plugor Sandor”. Aceştia au făcut faţă cu brio avalanşei de doritori care până la urmă s-au retras înapoi la ore încântaţi de desenele realizate de către artiştii voluntari.

“Mă bucur foarte mult că acest eveniment a devenit o tradiţie şi un mod plăcut de relaxare după un an şcolar dificil. Aştept cu nerăbdare să văd cum va decurge şi programul zilei de mâine”, ne-a declarat unul dintre elevii acestui colegiu.

Ziua de astăzi, “Cartoon Day”, va cuprinde în programul ei, începând cu prima pauză, tradiţionalele desene pe asfalt de care organizatorii sunt convinşi că vor avea succes. Acestea vor fi urmate de un concurs de cultură generală cuprinzând întrebări despre desene animate  din toate timpurile şi de sesiunea de poveşti susţinută de către actriţa Duţa Guruianu în sala de festivităţi. Ziua se va încheia cu clasicele jocuri pentru copii, mai exact trasul sforii şi alergatul în saci. Pe tot parcursul zilei, elevii vor putea lua parte la workshop-ul de sculptură găzduit de către Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Sorin Dandu, preşedintele Consiliului Elevilor CNMV

 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.