Dumitru Manolăchescu

Am primit o scrisoare semnată „Ion Gheorghe din popor”. Aş fi preferat numele real al autorului, dar e bine şi-aşa, pentru că rândurile merită atenţia mea şi, cred, a celor pentru care a fi român în Covasna nu înseamnă doar încă un posibil întâmplător domiciliu într-o viaţă de om. Veţi afla, apoi, şi nişte gânduri care nu-mi dau pace de multă vreme, independent de scrisoarea pomenită sau altele pe aceeaşi temă primite în atâţia ani de zile.

„Am citit editorialul dvs. „Mândria de a fi român” şi doresc să vă felicit pentru modul imparţial, sincer, românesc şi chiar patriotic în care aţi pus problema. Aveţi dreptate, avem infinit de multe motive pentru care ne-am putea mândri că suntem români dacă reuşim să ne debarasăm de motivul culorii politice sau de motivele etnice. Şi consider că ar fi cazul să înţelegem că trebuie să ne schimbăm modul de a gândi, pentru ca acele culori: roşii, portocalii, albastre, verzi să alcătuiască un tablou benefic pentru toată România, iar pictorii să fie de aici, nu din Panonia, UE sau de pe alte continente.

Ar trebui însă (şi aici daţi-mi voie să vă critic) ca şi dumneavoastră să încercaţi să fiţi drept până la capăt, iar atunci când excludeţi din enumeraţie Noua Dreaptă (ale căror idei nici eu nu le împărtăşesc în totalitate) să excludeţi vizibil şi UDMR sau PC, care au dus la înfiinţarea Noii Drepte. Eu nu vă cred atât de naiv încât să consideraţi că acel individ descreierat de la Miercurea Ciuc a făcut de capul lui ce a făcut, mai ales că reacţiile din partea liderilor celor două formaţii etnice (cu mici excepţii) au fost părtinitoare, iar declaraţiile persiflante, impertinente ale individului confirmă că are o acoperire.

Eu sunt localnic, iar părinţii mei au fost expulzaţi pe motive etnice în 1940 cu ce au avut pe ei şi povesteau cu lacrimi în ochi cât au avut de suferit de pe urma unor asemenea atitudini extremiste. Sunt de acord că trebuie să iertăm, dar ca localnic vă spun că nu trebuie să uităm şi mai mult, trebuie să ţinem cont, aşa cum spunea şi prietenul  nostru fost prim-ministru Stolojan: sunt anumite lucruri în Transilvania cu care nu este bine nici să glumeşti.

În rest sunt de acord cu dvs. şi vă rog să luptaţi pentru concordia naţională în continuare, pentru că aceasta este singura cale de urmat pentru a schimba situaţia actuală a ţării. Cu stimă, Ion Gheorghe din popor”.

Vă voi răspunde cât se poate de scurt, încercând să ating, în final, o idee despre care nu prea vorbim: *Ne putem debarasa de culoarea politică, dar mândrie naţională fără motiv etnic... nu prea văd să se poată *Exclud din orice calcul şi Noua Dreaptă, şi UDMR, şi PC, şi PRM, şi orice altă structură politică sau civică de nuanţă extremistă sau excesiv naţionalistă, pentru că asemenea structuri nu sunt create pentru a răspunde nevoilor reale ale etnicilor români din Secuime *Nu cred că individul descreierat din Miercurea Ciuc a fost îndemnat de UDMR să facă ce-a făcut, pentru că, aşa cum am mai spus, gestul respectiv n-a făcut niciun serviciu politic sau etnic acestui partid. Omul e pur şi simplu bolnav de extremism cronic şi cred că o zăbovire de câteva luni la Abrud i-ar fi făcut bine, poate chiar l-ar fi lecuit *De uitat, desigur, cei aflaţi în situaţia dvs. nu vor putea niciodată, dar de iertat trebuie să iertaţi, pentru că nimeni nu poate trăi într-un permanent conflict cu sine şi cu alţii.

Ideea despre care vorbeam este: ce-am făcut, ce facem, ce vom face cu copiii noştri, cu copiii copiilor lor în acest spaţiu în care noi, nu ei, am ales să trăim? Ce şanse au aceşti copii să se dezvolte normal, să devină oameni lipsiţi de frustrări etnice în Covasna? Maghiarii s-au închis în ei, în „cercul lor strâmt” impus nu atât de tradiţii, istorie, limbă, cultură şi altele de acest gen, cât de politica izolaţionistă a partidului în care ei cred fără rezerve. Ei sunt ca un arici, ca o broască ţestoasă, nu-i poţi atinge sau îi atingi fără niciun efect. Se mulţumesc cu ce au sau pot avea în cercul lor îngust, ignorând că tinerii au nevoie de altceva, au nevoie de spaţiu, de lume, de oameni, nu le mai ajung Joska bacsi, paharul de vin şi carnea de porc. De aceea nu-mi dau seama cât de apropiaţi se simt tinerii maghiari de ideea de autonomie teritorială pe criterii etnice, care, fatal, le limitează perspectivele.

Bun, dar ce facem noi, românii, cu copiii şi nepoţii noştri? Ce şanse au ei să se facă oameni întregi dacă nu pleacă la timp din judeţ? Ce soluţii le-au propus sau le propun guvernele României celor care se simt apăsaţi de frustrări şi fireşti obsesii etnice minoritare? Învăţarea limbii maghiare poate fi şi uneori chiar este o soluţie, dar ea rămâne un paleativ dacă simţi asta ca pe un lucru impus, ca pe o obligaţie faţă de ceva sau cineva. Văd prin alte părţi ale ţării tineri lipsiţi de frustrări, liberi să cugete, să gândească, să vorbească, să se exprime artistic în ce grai doresc, îi văd cântând şi dansând precum irlandezii, turcii sau ruşii, angrenaţi în activităţi de grup la care în Covasna nici nu poţi visa. Culmea e că nu doar minoritarii din zonă sunt lipsiţi de mijloace de exprimare, ci şi majoritarii, şi etnicilor maghiari le lipseşte „zvâcul”, impulsul care să-i scoată în primele rânduri, cele care se văd.

Avea dreptate Stolojan când spunea că în Transilvania sunt anumite lucruri cu care nici să glumeşti nu e bine, dar parcă mi-aş dori, pentru cei care au un prezent sau vor să-şi facă un viitor aici, parcă mi-aş dori o seriozitate politică şi economică reală şi eficientă. Altfel, foarte curând nu doar românii, ci şi maghiarii vor fugi mâncând pământul de cele două judeţe în care amintirile nefericite, sărăcia şi conflictele etnice nu te lasă să trăieşti. Pentru că problema nu se pune în termeni de genul „pleacă tu ca să mă pot afirma eu”, ci „hai să facem ceva pentru a avea un viitor împreună aici”.