CULTURA 16 august 2012

Un nou succes pentru Trupa de teatru „Osonó”

de Székely Emőke | 40 vizualizări

Festivalul internațional de teatru Estivades CIFTA 2012 din Belgia s-a încheiat cu un succes nesperat pentru cei din Trupa de Teatru „Osonó” din Sfântu Gheorghe. Impresionat de spectacolul „Chipul din oglinda apei”, regizorul italian Daniele Franci a invitat trupa la festivalul Reggio Emilia, care va avea loc în primăvara anului viitor în Italia.

Daniele Franci a declarat că spectacolul prezentat de covăsneni este unul foarte curajos atât în ceea ce privește temele abordate, cât și din prisma modului de prezentare scenică. „Este unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut. La început am citit subtitrarea, dar mai apoi m-a cucerit prezența scenică a actorilor care în opinia mea sunt adevărați artiști” – a declarat regizorul.

Trupa „Osonó”va mai susține câteva spectacole în Europa, după care se va întoarce în țară, dar nu pentru mult timp, întrucât pentru ei urmează un nou turneu în Thailanda.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.