CULTURA 8 martie 2011

Lansare de carte. Profesorul Stelian Răducanu a lansat la Întorsura Buzăului cartea „Contrapunct şi disonanţe”

de Andreea Dabija Kelemen | 1159 vizualizări
Iubitorii condeiului s-au adunat la începutul acestei săptămâni în sala Bibliotecii Orăşeneşti Întorsura Buzăului, gazda evenimentului mult aşteptat - lansarea cărţii „Contrapunct şi disonanţe” a profesorului Stelian Răducanu. Acesta a predat mai bine de 20 de ani limba română în satul Ciumernic şi în Sita Buzăului, iar elevii de atunci au venit cu mare drag la această lansare de carte, prilej pentru ei de revedere cu unul dintre

Iubitorii condeiului s-au adunat la începutul acestei săptămâni în sala Bibliotecii Orăşeneşti Întorsura Buzăului, gazda evenimentului mult aşteptat - lansarea cărţii „Contrapunct şi disonanţe” a profesorului Stelian Răducanu. Acesta a predat mai bine de 20 de ani limba română în satul Ciumernic şi în Sita Buzăului, iar elevii de atunci au venit cu mare drag la această lansare de carte, prilej pentru ei de revedere cu unul dintre cei mai iubiţi profesori.

„Era un profesor foarte aspru, dar fantastic de bun ca şi cadru didactic, ştia să te atragă spre învăţătură. Din generaţia noastră foarte mulţi au ajuns la olimpiadele de limba română, la fazele naţionale, toate acestea datorită profesorului Răducanu, care a ştiut să ne trezească interesul. Este un om foarte apreciat şi iubit în satul Ciumernic, este primit cu mare drag atât de noi, elevii lui, cât şi de toţi sătenii. Mă bucur enorm că l-am revăzut astăzi, aici, e neschimbat”, a spus fosta elevă Simelia Găitan.

În deschiderea evenimentului, profesoara Teodora Aioanei a spus câteva cuvinte despre autor, viaţa acestuia şi cartea nou lansată, în special despre capitolul în care se regăsesc date despre satele din Zona Buzaielor. „O carte valoroasă care merită să fie la loc de cinste în bibiloteca fiecăruia”, a spus profesoara.

„Chipuri dragi, aţi găsit timp pentru a ne revedea...”, aşa a început autorul scurta prezentare a cărţii. Conform spuselor lui, drept elemente călăuzitoare în construire acestui volum au fost sentimentul de patriotism sănătos şi coordonatele mentale.

„Am scris ceea ce-am scris cu sentimentul de dragoste pentru zona aceasta şi pentru oamenii de aici. În carte n-am urmărit decât adevăruri, am încercat ori să le afirm, ori să le completez”, a spus Stelian Răducanu.

Despre foştii elevi pe care nu i-a văzut de mai bine de 25 de ani şi despre copiii satului în general, profesorul povesteşte: „Nu vă imaginaţi câtă energie aveau aceşti copii care se trezeau la 5 jumătate, se duceau la grajd, aranjau treburile pe acolo, apoi veneau la ore, conştiincioşi. Uneori aveau fire de fân prin păr... Mărturisesc că nu am avut niciun elev în cei 20 de ani de predat la Braşov care să depăşească inteligenţa şi performanţa celor din Ciumernic”.

Evenimentul a fost încheiat de elevii Şcolii Nicolae Russu din Sita Buzăului, care au pregătit cu prilejul Zilei de 8 martie un mini program artistic care a încântat audienţa cu graţia, talentul şi seriozitatea de care au dat dovadă. Cei mici au fost coordonaţi de profesoara Livia Moldovan.

Invitaţii, fascinaţi atât de această carte cât şi de autorul ei, au trecut pe rând pentru autografe şi felicitări.

„Evenimentul este unul deosebit pentru acestă comunitate, ne face cinste. Este cu totul aparte, a scrie o carte nu este la îndemâna oricui. Am răsfoit volumul, două lucruri îmi sunt clare, avem de-a face cu un om al condeiului, care se exprimă concis şi elegant... şi dragostea prezentă în carte pentru istorie, înţeleasă frumos, nu ca o povară...”, a spus primarul Întorsurii, Leca Băncilă.

De asemnea primarul din Sita Buzăului, Constantin Filofi, a spus câteva cuvinte despre eveniment: „Mă bucur pentru această lansare, nu ne întâlnim zi de zi cu astfel de situaţii. Sunt fericit pentru domnul profesor care a slujit mai bine de 20 de ani la Ciumernic şi Sita Buzăului, mă bucur că a rămas cu gândul la zona asta minunată a Buzaielor. Felicit acţiunea de azi şi aşteptăm cu interes a doua lansare a cărţii la Sita Buzăului”.

„Cartea la lansarea căreia aţi participat astăzi poate fi trecută pritr-un soi de alegorie, imaginându-ne-o ca pe o expoziţie de pictură cu 38 de tablouri, toate însă circumscrise unei idei fundamentale prezentată în toată dimensiunea cărţii şi care reflectă elementele de bipolaritate exprimate în titlu”, a mărturisit autorul.

În ceea ce priveşte proiectele viitoare, autorul declară că deţine materiale aproximativ cât pentru o nouă carte de 200 de pagini, al cărei titlu va fi stabilit ulterior în funcţie de natura predominantă a „tablourilor”.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
pistea j., 8 martie 2011
Felicitari domnului profesor , sanatate familiei , mult spor si mult succes in continuare!!Asta face un cadru didactic adevarat!!Felicitari!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.