Părintele Ioan Tămaș Delavâlcele, apropiatul colaborator al ziarului nostru, și-a lansat duminică, în a doua zi de Crăciun, cel de-al treilea volum bazat pe articolele publicate în ”Observatorul de Covasna”. A fost vorba de această dată de seria de articole reunite sub numele ”Frumos și urât în neamului lui Eminescu”. Ca întotdeauna, lansarea s-a făcut în mijlocul enoriașilor, a prietenilor și a familiei.

Trebuie să recunosc că îmi e destul de greu să vorbesc despre scrierile Părintelui Ioan Tămaș, cel atât de drag mie. Pentru că inevitabil sunt foarte subiectiv și în același timp, risc să mă repet de fiecare dată când vorbesc sau scriu despre el, influențat de faptul că sunt lucruri pe care le consider definitorii în personalitatea sa. Lucruri care se răsfrâng în aproape fiecare rând din articolele părintelui.

În fiecare zi în care îi citesc cu plăcere articolele părintelui Tămaș, am ocazia să mă apropii de adevăruri fundamentale și să îmi interiorizez la rându-mi trăirile părintelui, pe care mi-l însuşesc în calitate de preot, duhovnic, mentor și nu în ultimul rând bun prieten.

Despre volumul “Lumini și umbre în neamul lui Eminsescu” ar fi multe, foarte multe lucruri de spus. Pornind de la diversitatea tematică, dar și a trăirilor pe care ni le transmite. Am să mă opresc mai întâi asupra polarității, aspectul definitoriu cred eu al acestui volum. Polaritatea este cea care influențează perspectiva scriitorului asupra poporului român, cu natura sa duală. Pe de o parte atât de frumos, dar pe de alta atat de urât. La congruența dintre aceste două extreme, neamul lui Eminescu este prezentat de parintele Tămaş exact așa cum e: cu bune și rele, cu mândrie și rușine, cu dezamăgire sau entuziasm efervescent.

Asumându-ne această sinceritate, trebuie în egală măsură să preluăm și tăria cu care părintele își iubește neamul și dorește să-l facă măcar puțin mai bun.

Trecând cu atenție și înțelepciune prin articolele acestei cărți, nu e greu să deslușim intenția părintelui Tămaș de a reconstrui, reașeza, de a solidifica un extrem de șubred sistem de valori. Într-o lume confuză, atât de puternic atacată și manipulată, precum cea de astăzi, existența unui sistem de valori solid poate fi singura șansă reală a unui popor. Iar un sistem bazat pe valorile creștine ale ortodoxismului, adaptate timpurilor de astăzi, ar putea să ne schimbe odată pentru totdeauna istoria. Dacă am găsi puterea și înțelepciunea de a-l așeza la temelia societății românești. O misiune extrem de grea astăzi, dar nu imposibilă. Pentru că am speranța că se vor găsi din ce în ce mai mulți oameni care vor înțelege dimensiunea spirituală a vieții și importanța ei. Oameni dornici să-și pună slabiciunile pe plan secundar și să își focuseze energia prioritar pe dimensiunea lor spirituală, devenind, precum părintele Tămaș, un soi de misionar, un propovăduitor al credinței, al bunului simț și al iubirii de oameni adevărați. Iar pentru toate acestea eu nu pot să-i ofer lui Ioan Tămaș decât recunoștință. Conștient că recunoștința dă plinătate vieții, transformând ceea ce avem în “destul” și chiar mai mult. Prezența recunoștinței în viața noastră duce la schimbarea sistemului de valori. Ea transformă refuzul în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate. Recunoștința poate face din orice mâncare un adevărat banchet, din orice casă un cămin, dintr-un străin un prieten.

Recunoștința poate da sens trecutului, poate aduce pace pentru azi și încredere pentru mâine. Vă mulțumesc, părinte, și la cât mai multe și mai valoroase scrieri!

Daniel Şanta