CULTURA 15 ianuarie 2013

Ansamblul „Izvorașul” așteaptă noi membri

de Székely Emőke | 57 vizualizări

Ansamblul de Dansuri Populare se întâlneşte în fiecare miercuri la Casa de Cultură „Kónya Ádám” din Sfântu Gheorghe.

Ansamblul „Izvorașul” așteaptă noi membriIubitorii dansului popular românesc sunt așteptați să se alăture Ansamblului de Dansuri Populare „Izvorașul” în fiecare miercuri de la ora 17 la Casa de Cultură „Kónya Ádám” din Sfântu Gheorghe. În afară de dansatori, cei de la „Izvorașul” așteaptă și instrumentiști sau cântăreți de muzică populară.

„Ansamblul a fost înființat în anul 2011, iar scopul a fost acela ca și locuitorii de etnie română din Sfântu Gheorghe să aibă un ansamblu de dansuri populare. Momentan avem 16 membri, majoritatea lor fiind elevi ai Grupului Școlar Constantin Brâncuși. Problema în cazul lor este că majoritatea nu sunt din Sfântu Gheorghe, ci din împrejurimi, așadar în timpul vacanțelor nu pot veni la probe și astfel nu putem onora diferite invitații la festivaluri sau evenimente, mai ales pe timpul vacanței de vară” – ne-a declarat Rápolti István, cel care conduce ansamblul.

Acesta ne-a mai spus că așteaptă în special tineri, liceeni, însă a fi elev nu este o condiție eliminatorie, el afirmă că sunt binevenite și acele persoane care lucrează deja, dar doresc să se alăture ansamblului și sunt de părere că pot veni la probe. Orele de dans popular se țin în fiecare miercuri de la ora 17 și sunt gratuite.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.