CULTURA 12 noiembrie 2010

„Fiica“ viselor mele – sau cum poţi să fii femeie în secolul XXI

de Covasna Media | 84 vizualizări

„Ea se va numi femeie...” sub acest motto va debuta luni, 15 noiembrie 2010, ora 18, şezătoarea de suflet condusă de Ps. conf. univ. dr. Iacob Coman. Timp de patru zile (15 – 18 noiembrie 2010) Biserica Adventistă din Sfântu Gheorghe, situată în strada Korosi Csoma Sandor, nr. 8, va fi gazda unui program de excepţie, dedicat în special doamnelor şi domnişoarelor.

„ „Fiica” viselor mele – sau cum poţi să fii femeie în secolul XXI” se doreşte a fi un suport de suflet, o ancoră de regăsire, o pistă de lansare a noi idealuri, un popas de linişte de unde să mergem mai departe mai nobile, mai elegante, mai fermecătoare, mai iubitoare. Pe bazele poeticbiblic-sociologice ale constituţiei fiinţei feminine, poetul, profesorul şi pastorul Iacob Coman, doctor în teologie şi în folosofie va oferi patru şezători de neuitat domnişoarelor şi doamnelor în inimile cărora mai sunt vise despre rochii de mireasă, rochii de prinţese şi „rochii” de fericire.

Momentele speciale de muzică si poezie, gândurile bine ticluite de profesorul Iacob Coman precum şi surprizele delicate pregătite de organizatori vor constitui tot atâtea motive pentru a petrece împreună aceste patru seri de noiembrie.

Acest program se înscrie în seria de acţiuni cu caracter social desfăşurate de către Biserica Adventistă din Sfântu Gheorghe, dintre care amintim „Expoziţia de Biblie”, „Orăşelul Copiilor” şi „Expo Sănătate”,ultima realizată la Valea Mare.

„Fiica” viselor mele - sau cum poţi să fii femeie în secolul XXI – o şezătoare de neuitat pentru doamnele din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.