CULTURA 21 februarie 2011

”TAM nu primește atât cât merită, în primul rând pe plan local”

de Monica Vrânceanu | 71 vizualizări
Interviu cu actorul Sebastian Marina de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe Despre Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) Sfântu Gheorghe se știe deja că, indiferent de problemele financiare cu care se confruntă de la an la an sau de problema legată de un spațiu propriu care pare că nu va exista în curând, instituția reușește, cum-necum, să se claseze printre primele din țară atunci când vine vorba de performanță artistică. Permanent vizibil - prin chestiuni pozitive sau negative, TAM a reușit, în ultimii ani

Interviu cu actorul Sebastian Marina de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe

Despre Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) Sfântu Gheorghe se știe deja că, indiferent de problemele financiare cu care se confruntă de la an la an sau de problema legată de un spațiu propriu care pare că nu va exista în curând, instituția reușește, cum-necum, să se claseze printre primele din țară atunci când vine vorba de performanță artistică. Permanent vizibil - prin chestiuni pozitive sau negative, TAM a reușit, în ultimii ani, performanța de a crea la Sfântu Gheorghe un nucleu format de unii dintre cei mai buni actori, majoritatea formați în școala de teatru clujeană, una dintre cele mai apreciate din țară. Spectacolele TAM, nu multe la număr pe stagiune, sunt însă dintre cele mai vii și cele mai controversate, semn că munca echipei de aici nu este în zadar. Și dacă despre instituție în sine s-au scris râuri de cerneală, mult mai puțin vizibili au fost cei de pe scenă, cei care crează spectacolele și orele de neprețuit oferite spectatorilor: actorii. Cu talent și cu forță, aceștia au reușit, în primul rând prin muncă și prin voință, alături de regizori, să ducă Sfântu Gheorghe la unele dintre cele mai importante evenimente teatrale din țară și străinătate, contribuind la așezarea orașului nostru pe harta celor care contează din punct de vedere cultural. Despre muncă, public și problemele teatrului TAM, am stat de vorbă cu actorul Sebastian Marina, unul dintre tinerii actori veniți la Sfântu Gheorghe de la Cluj acum mai bine de cinci ani, considerat a fi printre primii zece cei mai buni actori ai generației tinere din țară și care, paradoxal sau nu, pare să-și fi găsit locul aici, în trupa de teatru de la TAM.

Sebastian, ne-ai putea spune, în primul rând, cu ce anume e diferit un actor față de restul lumii?

Nu știu dacă actorii sunt neapărat diferiți de alți indivizi, deși pe de altă parte, există prejudecăți în acest sens și probabil că ele nu apar fără un fond care să le susțină, chiar dacă nu sunt aplicabile per general. Ceea ce sigur îi diferă pe actori este faptul că probabil sunt mai buni psihologi decât majoritatea oamenilor. În plus, se mai spune despre actori că ar trăi pe altă planetă și asta așa este, dar aici mă pot referi strict la mine; într-un fel în vanitatea mea, sunt chiar mândru de asta.

Când ai înțeles că vrei să devii actor?

Asta chiar e interesant, pentru că nu pot spune că mi-am dorit de mic așa ceva. După terminarea liceului am vrut să plec în Statele Unite, însă în cele din urmă am decis să rămân în țară. Nu pot spune că regret, însă am să rămân toată viața cu întrebarea ”ce-ar fi fost dacă?”. Povestea e chiar drăguță, căci voiam să plec în State cu un bun prieten, Lucian Țion, regizorul ultimei piese de la TAM - Operele complete ale lui W. Shakespeare, pe scurt! Ei bine, el a plecat, dar nu înainte de a mă determina oarecum să devin actor, iar eu am rămas în țară și am dat examen la actorie. Sincer, acum nu știu dacă aș mai fi insistat pe a deveni actor, dacă nu intram la facultate din prima.

Cum au fost primii ani, drumul spre a deveni actor?

Au fost foarte diferiți, totul era altfel decât îmi imaginasem, un șoc pentru mine. E ca și treaba când vrei să fii scriitor, dar nu știi ce să scrii și atunci trebuie să faci bastonașe. Eu voiam să joc imediat, nu aveam răbdare să trec prin etapele de teorie. Eram foarte speriat, nu aveam siguranță, dar nici nu am vrut să renunț, chiar dacă în primul an eram slab și nu reușeam să scot nimic din ceea ce simțeam că trebuia să fac. Din anul doi al facultății m-am mai obișnuit însă cu scena și apoi am început să fiu în largul meu.

De ce anume este nevoie pentru a fi actor, ce-ți trebuie ca să ajungi acolo, cine poate ajunge actor?

E nevoie de talent în primul rând, dar și de foarte multă muncă și... umilință. Dacă nu ai răbdare cu tine și cu ceilalți, nu ai nicio șansă fiind egoist. Ca actor, nu ai dreptul să te gândești numai la tine, ai nevoie de generozitate și disponibilitate - astea sunt cuvintele pe care le-am auzit ani de zile de la profesorii mei, în facultate. Sigur, orice om și-a dorit, măcar o dată în viață, să fie actor... sau și-a închipuit cum ar fi fost să fie. Copiii își doresc asta de mici... și așa se ajunge și la capcane, că anual ies din facultăți zeci de actori, dar asta e o politică a sistemului, bazată mai mult pe calcule financiare... Ideea este că șansa se oferă oricui, dar în general, cei care nu au de fapt treabă cu atoria se elimină singuri, chiar dacă sunt actori ”cu diplomă”; fără talent, un actor poate fi cel mult util, dar niciodată bun.

Revenind la tine, spune-ne cum ai ajuns la Sfântu Gheorghe și ce te-a determinat să rămâi, mai ales că veneai dintr-un oraș mare precum Clujul.

Auzisem doar lucruri bune despre teatrul din Sfântu Gheorghe, despre TAM și Teatrul Tamasi Aron (TTA). Știam că se fac spectacole adevărate aici, erau oameni pe care-i cunoșteam deja de la Cluj - Florin Vidamski, Fatma Mohamed, Elena Popa, Daniel Rizea, David Kozma și regizorul Radu Afrim. Să vii însă dintr-un oraș mare, cosmopolit, cum e Clujul, la Sfântu Gheorghe, e totuși un șoc. Am venit în 2005 și mi-a trebuit ceva timp de acomodare. Sfântu Gheorghe îți oferă multă liniște, asta e bine pentru creație, dar liniștea poate deveni în timp oarecum monstruoasă... însă m-am obișnuit.

Ce-a însemnat pentru tine să intri în trupa TAM și ce-au însemnat spectacolele de aici? Care-ți sunt cele mai dragi?

Un salt foarte mare în cariera mea, trăind aici cele mai intense experiențe artistice. De exemplu, faptul că am lucrat cu cei de la Studio M într-un spectacol jucat exclusiv în limba maghiară a fost un calvar foarte fain, în care m-am chinuit și am crezut că voi înnebuni. Am făcut la Sfântu Gheorghe lucruri pe care nu le mai făcusem - am jucat în „MaMaMagritte”, spectacol de imagine și „Insula”, spectacol de mișcare - experiențe unice pe care nu le mai trăisem. Printre cele mai dragi spectacole de aici sunt „De Mână”, în regia lui Radu Afrim, pentru că mi-e foarte drag rolul de acolo și cred că e unul dintre cele mai bune ale mele. Dar și „Povești de Familie”, al lui Cristi Ban, e un spectacol pe care nu l-aș da pe nimic. Dar și ultimul spectacol, regizat de Lucian Țion, o comedie pe textele lui Shakespeare, este minunat, fiind cu atât mai special cu cât intrăm direct în contact cu publicul.

Ne poți spune câteva cuvinte despre acest ultim spectacol?

Îmi place foarte mult să vorbesc despre spectacole, iar Operele..., realizat de Lucian Țion, este un spectacol drag, cu multă vervă și care apropie publicul de noi, îl implică. Textul e de așa natură încât indiferent de reacția publicului, direct implicat, nu poate da greș. Chiar discutam însă cu colegii mei din spectacol, cât de interesant ar fi pentru spectatori să vadă ce se petrece după acel paravan de pe scenă, ritmul spectacolului fiind atât de alert încât trebuie să ne schimbăm costumele în câte 30 de secunde... cred că ceea ce se întâmplă acolo ar fi un spectacol cel puțin la fel de interesant și amuzant precum cel vizibil publicului.

Ajungând la public, cum ți se pare acesta? Există discuții interminabile despre lipsa de vizibilitate a TAM, a actorilor, despre o oarecare lipsă a publicului, ce-ai putea spune despre toate acestea?

E o discuție foarte complexă aici, dar în primul rând eu cred că avem un public minunat la Sfântu Gheorghe, un public onest, cu nivel de educație ridicat și civilizat. Dacă vorbim de TAM, nu cred că acesta este vizibil 100%, dar nici nu i se dă atât cât merită, în primul rând pe plan local. E un cerc vicios, căci promovarea ține de bani, de resurse, iar dacă nu le ai, e foarte greu. În ceea ce-i privește pe actorii de la TAM, nu cred că ei sunt în mod deliberat mai puțin vizibili decât cei de la TTA, dar eu nu voi merge să trag pe nimeni de mânecă pentru a prezenta Zilele Sfântu Gheorghe, de exemplu. Dacă vine o ofertă, putem discuta și negocia, însă vreau să se înțeleagă că meseria mea este aceea de actor, iar eu îmi iau salariul pentru munca pe care o fac pe scenă. Adică se tot spune că suntem plătiți de Consiliul Local, perfect de acord, dar asta nu înseamnă altceva decât că pentru banii aceia - foarte puțini, de altfel - eu trebuie să-mi fac munca pe scenă. Și o fac, de fiecare dată dând totul, dând ce e mai bun, pentru că asta înțeleg eu prin a-mi face meseria. Nu mă simt vinovat că sunt bugetar, pentru că-mi fac treaba, pe scenă, pentru banii primiți. Discuțiile în sensul acesta, precum și al atitudinii autorităților față de TAM, pot fi enorm de multe, dar implică sfera politică iar asta-mi repugnă total, plus că nu mă pricep la politică.

În final, ce-ai vrea să transmiți publicului din Sfântu Gheorghe, ai putea face o promisiune pentru a-l atrage spre TAM?

Eu nu pot chema la teatru pe nimeni altfel decât făcându-mi treaba bine. În fața publicului nu te poți pune în genunchi pentru a-l atrage în teatru, ci trebuie să-l faci să revină tocmai prin ceea ce-i oferi. Felul în care TAM alege să-și facă publicitate iar ține de bani, căci nimeni nu-ți face afișe sau promovare gratuită și asta nu mai depinde de noi, actorii. Dar avem un public bun aici, la Sfântu Gheorghe, un public care, contrar spuselor unora, ne recunoaște pe stradă - și eu simt asta, văd privirile și interesul oamenilor. În plus, reacțiile acestea sunt completate de cele direct de la scenă, de după spectacole. Aplauzele și reacțiile oamenilor fac să merite totul, în niciun caz banii; așa că tot ce le pot spune eu oamenilor este să vină, să ne vadă - cred că merită, căci nu vor pleca niciodată fără nimic de la vreun spectacol.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ilyes Ibolya, 24 februarie 2011
Jos palaria in fata tuturor celor care isi fac profesia cu daruire, dau tot ce au in ei mai bun, mai frumos, transmit valori si educa adulti si copii prin "joc"... Respect si admiratie!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.