CULTURA 5 mai 2011

“Variaţiuni enigmatice” se joacă cu casa închisă!

de Monica Vrânceanu | 762 vizualizări
La spectacolul care îi are ca protagonişti pe Mircea Diaconu şi Alexandru Repan s-au vândut toate cele peste 400 de bilete Piesa Teatrului Nottara din Bucureşti, “Variaţiuni enigmatice”, cu Mircea Diaconu şi Alexandru Repan, se joacă în această seară cu casa închisă pe scena mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe. Biletele pentru piesa de la Nottara s-au epuizat încă de ieri, organizatorii arătând că în sală vor fi minim 410 spectatori în această seară, în cazul în care nu se va găsi o soluţie de suplimentare a locurilor. Piesa pe care o aduce

La spectacolul care îi are ca protagonişti pe Mircea Diaconu şi Alexandru Repan s-au vândut toate cele peste 400 de bilete

Piesa Teatrului Nottara din Bucureşti, “Variaţiuni enigmatice”, cu Mircea Diaconu şi Alexandru Repan, se joacă în această seară cu casa închisă pe scena mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe. Biletele pentru piesa de la Nottara s-au epuizat încă de ieri, organizatorii arătând că în sală vor fi minim 410 spectatori în această seară, în cazul în care nu se va găsi o soluţie de suplimentare a locurilor.

Piesa pe care o aduce la Sfântu Gheorghe Teatrul Nottara a avut premiera în 2003, iar regia acesteia este semnată de directorul Teatrului Naţional “Sică Alexandrescu” din Braşov, Claudiu Goga.

Teatrul Nottara prezintă “Variaţiuni enigmatice” ca fiind o piesă cu “un text de o mare sensibilitate, despre dragoste şi moarte, despre dragoste dincolo de moarte, despre relativitatea adevărului şi a minciunii”.

Povestea este una simplă, de fapt, şi vorbeşte despre dragostea pe care au purtat-o doi bărbaţi aceleiaşi femei. Cei doi bărbaţi, complet diferiţi, au iubit deci aceeaşi femeie, fiecare în felul său unic, iar în piesă ei evocă imaginea acestei femei, acum dispărute. Unul dintre ei - scriitor, laureat al Premiului Nobel, renunţă la prezenţa ei fizică, pentru a şi-o putea păstra în memorie, pentru a putea să-i scrie şi să-i dedice volume.

Celălalt - un bărbat obişnuit, se căsătoreşte cu ea, o iubeşte, îi dedică întreaga viaţă, iar după moartea acesteia, continuă, în numele ei, corespondenţa cu scriitorul ca şi cum ea încă ar trăi.

Un om simplu, banal poate, un personaj gri, uşor ezitant, mereu umil în faţa marelui scriitor. Dar, mai ales, un personaj teribil subestimat, de la bun început.

O întâlnire dramatică între cele două personaje, care-şi dispută iubirea cu înfrigurare. Alexandru Repan şi Mircea Diaconu dau viaţă, cu infinită căldură, unei poveşti zguduitoare. O întâlnire între doi actori de mare talent, cu temperamente şi stiluri de joc diferite, într-un spectacol de o rafinată simplitate.

“Variaţiuni enigmatice” este titlul unei piese muzicale a compozitorului englez Edward Elgar, al cărei motiv principal ritmează acţiunea piesei şi a spectacolului. Compusă cu o desăvârşită ştiinţă a suspansului, cu dezvăluiri gradate ale fundalului a ceea ce vedem şi auzim, piesa creşte într-un ritm constant spre final, chiar dacă un spectator şi cititor experimentat e în stare să ghicească, un moment mai devreme, ceea ce dramaturgul îi îngăduie spectatorului să afle la un moment dat. E o piesă despre dragoste, moarte, manipulare, iar în această seară, va putea fi văzută pe scena Teatrului din Sfântu-Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cristina Lorena Muresan via Facebook, 5 mai 2011
Am ajuns un minut mai tarziu si nu am mai putut intra ....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.