ACTUALITATE 20 octombrie 2010

Tega își reface baza de date a plătitorilor

de Monica Vrânceanu | 62 vizualizări

Baza de date a societății de salubrizare Tega din Sfântu Gheorghe va fi ajustată și modificată anul viitor, astfel încât societatea să aibă un acces mult mai ușor la informațiile ce privesc persoanele aflate în aceasta.

Conducerea societății consideră că actualul sistem este oarecum mult prea permisiv, astfel încât este foarte posibil ca cei care contribuie la plata serviciilor de salubritate să fie mai puțini decât numărul real al celor care beneficiază de acestea.

”Vrem să adoptăm o modalitate de control a numărului persoanelor care se află în diversele baze de date - cea de la Evidența populației, cea a serviciilor sociale, asfel încât să se ajungă la o corelare și în ceea ce privește plătitorii serviciilor de salubrizare”, a spus directorul Tega, Toth Birtan Csaba.

Potrivit acestuia, numai în primele 9 luni ale acestui an au fost deja scoase din evidența serviciilor de salubrizare 2.727 de persoane, din care 517 decedate, însă nu se știe cu certitudine dacă restul celor scoși din evidență mai beneficiază sau nu de aceste servicii.

„S-ar putea să fie ceva nereguli în privința celor care plătesc sau nu salubrizarea. Nu sunt luați în evidențe nou-născuții, dar nici persoanele care au plecat și au revenit în Sfântu Gheorghe, deci o refacere a bazei de date se impune neapărat anul viitor”, a mai arătat directorul Tega.

Acesta a mai precizat că, în prezent, societatea oferă servicii de salubrizare pentru                   60.000 de persoane din mediul rural și alte 45.000  din mediul urban - Sfântu Gheorghe.

Tega și-a deschis magazin

La sediul din strada Crângului al Societății Tega a fost deschis un magazin de prezentare a diverselor obiecte utile menajului, acestea adresându-se atât instituțiilor cât și simplilor cetățeni.

Directorul Tega, Toth Birtan Csaba, a declarat că ideea a venit odată cu impunerea, prin lege, a colectării selective către instituții.

„Legea a obligat, din această vară, la colectarea selectivă în instituții, însă trebuie să spun că oricum multe dintre acestea colectau selectiv și înainte. În magazinul Tega se găsesc tot felul de recipiente destinate acestei colectări - unele sunt mai ieftine, altele mai scumpe, e de unde alege. Magazinul este însă deschis și persoanelor fizice, aici se găsesc și pubele pentru case sau saci pentru gunoiul menajer”, a declarat Toth Birtan Csaba.

Potrivit acestuia, doar șase instituții au cumpărat până acum recipiente destinate colectării hârtiei, metalului și plasticului, însă asta nu înseamnă că instituțiile nu ar fi responsabile ci doar că acestea nu dispun de fondurile necesare achiziționării recipientelor, preferând probabil să improvizeze unele din  materiale proprii.

„Instituțiile ar trebui să amplaseze astfel de recipiente în fiecare încăpere, dar nu putem compara Serviciul de Metrologie cu Inspectoratul Județean de Poliție, de exemplu, pentru că vorbim de mărimi diferite și deșeuri diferite”, a mai spus Toth Birtan Csaba.

În magazinul amenajat la parterul sediului Tega se găsesc saci menajeri, scrumiere portabile pentru amplasarea în afara clădirilor, diverse coșuri de gunoi și chiar pubele cu încuietoare, foarte căutate, se pare, în Sfântu Gheorghe, deoarece oamenii au reclamat faptul că pubelele simple sunt deschise și „controlate” câteodată atunci când sunt lăsate în fața caselor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.