ACTUALITATE 31 august 2012

Șeful Înmatriculărilor și Permiselor Covasna, Eugen Deaconu: „Trebuie să credem în corectitudine, în șansa tinerilor de a construi viitorul”

de Covasna Media | 162 vizualizări

Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto Covasna este condus, încă de la înființarea acestuia, separat de Evidența Informatizată a Persoanelor, de către Eugen Deaconu. Prezență discretă, Deaconu are în spate o activitate de 15 ani în cadrul Serviciului de Circulație, iar trecerea la Înmatriculări și Permise a făcut-o în anul 2000. Așa se face că un fost ofițer de la Circulație, care a urcat inclusiv treptele de conducere, a ajuns să lucreze la Înmatriculări și Permise, „gestionând” cele 62.420 vehicule existente în județul Covasna, 42.685 dintre acestea fiind autoturisme. Despre Serviciul pe care îl conduce, Eugen Deaconu spune că aici este vorba despre o muncă „la legislație”, în care nu există prea multe ocazii de a vedea lucruri spectaculoase, așa cum presupunea munca de la Circulație. Pe de altă parte, cu un personal redus în urma concedierilor bugetare din urmă cu doi ani, Serviciul funcționează cât poate de bine, ținând cont de faptul că aceste reduceri au avut consecință directă creșterea timpului de așteptare a cetățeanului. Despre vremurile trecute și o muncă ce nu e neapărat mereu foarte vizibilă, am stat de vorbă cu Eugen Deaconu, cel care se descrie ca fiind „un tip mai retras”, căruia nu-i place să iasă „în față”.

– Cine e Eugen Deaconu, șeful de la Înmatriculări și Permise, pentru cei care nu-l cunosc?

– Sunt agreșean, toată familia mea e de acolo, din județul Argeș. Când am terminat școala, actuala Academie de Polție, am fost repartizat aici... și de atunci sunt aici; asta se întâmpla prin 1985, anul în care am venit în Sfântu-Gheorghe. Am lucrat 15 ani numai la Circulație, după care am venit pe partea de Înmatriculări și Permise de conducere. Am ajuns de la ofițer de circulație la Serviciul de Circulație Covasna, după aceea, în 1991 am ajuns șeful Biroului Circulație la Municipiul Sfântu-Gheorghe, după care m-am întors la Serviciul Circulație, ajungând șeful acestuia în 1997, unde am rămas până în anii 2000. Mi-a plăcut disciplina, dar am avut și exemple în familie, deși e ciudat, cei din familie s-au dus spre Ministerul Apărării, doar eu am ajuns la Ministerul de Interne. Mi-au plăcut mașinile, motocicletele, am făcut carturi, motocros... poate și asta a avut o influență în ceea ce am ales și mergând în Poliție am ajuns inițial la Circulație, apoi la Înmatriculări și Permise. Însă cu toate că mi-au plăcut foarte mult mașinile și motocicletele, nu pot spune că m-am axat prea mult pe acestea, în detrimentul familiei, care a fost mereu în prim-plan pentru mine. Iar alături de familie am umblat mult, am făcut multe călătorii, poate așa mi-am satisfăcut și dorința de a cunoaște, de a vedea cât mai multe locuri; nu m-am dus nicăieri cu scopul de a mă odihni, ci dorind să văd cât mai multe, să aflu ce mai fac și alți oameni pe lumea asta. Iar acum, când am reușit să am și o casă, îmi place să mă ocup de tot ce ține de aspectul exterior al acesteia – aranjat, grădinărit, astea mă relaxează foarte mult.

– Ce a însemnat munca dvs. de-a lungul atâtor ani?

– Fiecare perioadă a avut un anumit specific – dacă o iau din punct de vedere al circulației, în anii dinainte de 1990 nu erau atât de multe probleme, pentru că nu erau nici atât de multe vehicule. După 1990, au crescut numărul mașinilor, numărul accidentelor, problemele în sine... Totuși, erau vremuri frumoase – pentru că eram mai tineri, poate mai implicați...

– Povestiți-ne despre momentele de care vă amintiți cu plăcere și emoții.

– Am avut activități frumoase, zic eu... iar unele au implicat mai multă muncă. De exemplu, situațiile în care am lucrat la prinderea unor persoane implicate în furturile de mașini. Aici am lucrat perioade mai lungi, erau necesare anumite tactici, anumite termene, o muncă laborioasă. Nu aș mai putea spune anul, dar îmi amintesc că alături de un astfel de caz, la care am lucrat cu alți colegi și am prins doi hoți de mașini din Agreș - ei, atunci când i-am prins noi, aveau 24 de mașini furate. Tot așa, am lucrat vreun an de zile la prinderea unora care se ocupau cu mercurul alb, iar atunci când i-am prins în sfârșit aveau peste 130 de kilograme de mercur... Munca asta îți lasă o satisfacție, deoarece rezultatele se văd și arată lucrul dus până la capăt. Dacă o luăm strict pe linia mea de muncă, poate că nu era treaba mea să-i găsesc pe cei care comercializau mercur alb, dar m-am implicat alături de colegi, deoarece era important, fascinant, să-i depistăm, să-i găsim, să aflăm informații despre ei. Era o muncă deosebită, care ne oferea satisfacții... Dar sunt satisfacții și satisfacții. Uite, îmi amintesc de un accident la Târgu Secuiesc, cu fugă de la locul faptei; țin minte ca și ieri că împreună cu echipa de la Criminalistic și cei de la Serviciul de Circulație am lucrat vreo trei zile până am identificat mașina, deoarece era una din străinătate – aveam anumite probe, dar la mașinile care existau în județ nu găseam tipul acela. Până la urmă, am identificat persoana respectivă... Satisfacții erau și iarna, când se bloca Oituzul și interveneam – pe atunci erau mai puține utilaje, dar oamenii care treceau pe acolo așteptau să intervenim, iar atunci când în iernile acelea reușeam să eliberăm drumul, iar era o satisfacție. E o chestiune, muncești zile întregi, dar la final știi că ți-ai făcut treaba așa cum trebuie – eram și răsplătiți cu recunoaștere din partea superiorilor, poate și financiar uneori, la salarii.

– E mare diferența între ce făceați la Circulaație și ce ați făcut apoi, trecând la Înmatriculări și Permise?

– Nu aș putea spune că sunt diferențe mari ca și responsabilitate sau muncă, dar eu știu un singur lucru: și acolo și aici, posturile mi le-am ocupat prin concursuri organizate la București. La Serviciul Înmatriculări sunt din anul 2005... Nu poți să fii motivat neapărat numai de partea financiară. Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar așa e, când desfășori o activitate și ai anumite rezultate, nu te poți limita, nu te poți plafona la o anumită funcție... Poate că au fost situații în care doream mai mult decât acum, dar privind înapoi cred că a fost bine așa... A fost o conjunctură prin care am plecat de la Circulație, a trecut timpul și nu are niciun rost, nu vreau să comentez. Am ajuns aici și partea de birou are legătură cu Circulația.  Din 2005 prin concurs am ajuns aici, după ce fusesem la Serviciul ce cuprindea și persoanele.

– Ce anume vă definește activitatea în cadrul Serviciului de Înmatriculări și Permise?

– Serviciul de Înmatriculări și Permise e unul care are, la fel ca și Serviciul de Circulație, foarte mult contact cu oamenii; iar oamenii sunt diferiți și trebuie să știi cum să-l iei pe fiecare, iar dacă nu poți să servești un om din anumite motive, și atunci trebuie să știi cum să pui problema. Pe de altă parte, e adevărat că aici e mai monoton, lucrăm cu reguli și cu legislație. Nu e ceva spectaculos la noi, la o analiză a activității, după un an de zile, e o problemă strictă de cifre; pe de altă parte, la Circulație e mai multă activitate. Mai am uneori nostalgii, dacă nu era acea conjunctură care m-a făcut să plec de acolo la un moment dat, poate altfel era acum. Dar a fost o conjunctură și am ales această linie, cu o nostalgie intrată în sânge dar fără regrete. Aici fac verificări legate de respectarea ordinelor legate de examinare, metodologii de lucru... Diverse verificări la examenele auto, iar noi putem apărea pe acolo – eu sau ofițerii din cadrul Serviciului. Cazuri deosebite nu am avut, examinarea se face informatic acum, chiar nu mai pot exista suspiciuni legate de implicarea celui care asigură examenul teoretic. Acum vin mai mult tinerii, masa mare este din rândul celor care împlinesc 18 ani, dar mai vin și alte categorii de vârstă. În general, e o muncă mai liniștită, dar asta nu înseamnă că nu avem responsabilități, doar atât că nu e o muncă spectaculoasă.

– Și totuși, ați avut ceva spectaculos, în urmă cu mai bine de trei ani, când mai mulți  agenți din cadrul Serviciului pe care-l conduceți au fost cercetați în scandalul permiselor auto frauduloase... Cum v-a afectat acel scandal?

– Scandalul din urmă cu trei ani și jumătate ne-a afectat, desigur, ca imagine a Serviciului și poate și pe mine, ca proprie imagine. La momentul respectiv am înțeles că niciodată nu poți spune că ai făcut totul; deși până la momentul respectiv credeam că am făcut lucrurile bine, de așa natură încât să nu dau șansa cuiva de a face o greșeală. Normal că ceea ce s-a întâmplat atunci ne-a afectat, m-a afectat și personal ca imagine, inclusiv modul în care am fost priviți apoi și poate chiar și acum... Se poate că din cauza acelei întâmplări mai sunt oameni care acum cred că „se poate rezolva și altfel”. Prea multe nu pot spune însă, deoarece dosarul nu e finalizat nici acum, pentru unii dintre cei implicați s-a dat scoaterea de sub urmărirea penală, pentru alții neînceperea urmăririi penale... Nefiind finalizat nu am cum comenta prea mult despre caz în sine, dar pot spune că în mod clar imginea Serviciului a fost afectată... noi fiind cei vizați atunci, s-a răsfrânt și la nivelul Direcției, către conducere. Mi-a părut foarte rău că s-a ajuns în acea situație; eu aveam pe undeva anumite bănuieli, dar nu eram sigur și fără probe nu puteam acuza pe cineva.

– Pentru că dincolo de scandalul permiselor, numele dvs. nu a apărut în vreun context scandalos, cum i-ați sfătui pe tinerii din ziua de azi să-și părtreze o cale curată?

– Am să mă refer la munca de Poliție, care mi-e cunoscută; cred că un tânăr, dacă-și vede de treabă și nu se plafonează, nu are cum să nu aibă rezultate în timp... Poliția este însă mereu „în față” și nu neapărat în sensul bun; iată, zilnic se întâmplă accidente rutiere, dar dacă în unul este implicat un polițist, deja are o mai mare amploare. Dacă un inginer face un accident nu este prezentat ca „domnul inginer a făcut un accident”, dar în cazul unui polițist este altceva, nu se mai discută numele, omul, ci ocupația acestuia... Dar eu zic că dacă fiecare-și vede de treaba sa, având inițiativă, fără a se plafona, e imposibil să nu fie promovat, e imposibil să nu ajungă mai departe de locul din care a pornit. Deci trebuie autodepășire, pentru a reuși în carieră. Și da, mai cred în corectitudine – trebuie să cred, pentru că așa e normal; cum se ajunge la normalitate – acestea sunt alte detalii, dar trebuie să credem în corectitudine, în șansa tinerilor de a construi, de a face viitorul.

(monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.