Se reiau lucrările de construcţie la patinoarul artificial din Târgu Secuiesc
Lucrările de construcţie la patinoarul artificial din Târgu Secuiesc, sistate în anul 2009 din lipsă de fonduri, vor fi reluate în acest an.
Potrivit reprezentantului Primăriei Târgu Secuiesc, Antal Emőke, contractul între Compania Naţională de Investiţii, care va finanţa lucrările, şi firma care a câştigat licitaţia a fost semnat la sfârşitul anului trecut, iar valoarea investiţiei se cifrează la peste 19 milioane de lei.
„Această cifră include finalizarea lucrărilor de construcţie şi dotarea cu aparatură şi echipamente, deci se va preda la cheie. Conform proiectului, suprafaţa totală a clădirii va fi de 5220 mp, va avea trei etaje, vestiare, cabinet medical, o sală de mese, spaţii de depozitare, bar, săli de conferinţe şi un lift pentru persoanele cu handicap”, a declarat Antal Emőke.
În tribune vor fi 440 de locuri pentru spectatori, iar suprafaţa terenului de joc va fi de 1745 de metri pătraţi, atât construcţia sălii, cât şi dotarea urmând să fie realizate conform cerinţelor Federaţiei Naţionale de Hochei, astfel încât să poată găzdui şi meciuri oficiale internaţionale. Contractul prevede finalizarea lucrărilor în decurs de un an, dacă se vor asigura fondurile necesare, a mai spus Antal Emőke.
Construcţia patinoarului din Târgu Secuiesc a început în anul 2006, dar în 2009, după ce s-a investit aproape un milion de euro, lucrările de construcţie au fost sistate. Autorităţile locale speră ca după finalizarea patinoarului, sporturile pe gheaţă să se relanseze în judeţul Covasna.