ACTUALITATE 11 septembrie 2012

Se mai primesc înscrieri la „Pedalează pentru un scop bun”

de Covasna Media | 30 vizualizări

Asociația Comunitară Covasna a prelungit perioada de înscriere la evenimentul de ciclism de vineri. Așa cum am mai relatat, pe data de 14 septembrie va avea loc acțiunea „Pedalează pentru un scop bun”, în vederea strângerii de fonduri pentru sprijinirea a patru tinere talente sportive locale. La eveniment s-au înscris deja peste 40 de cicliști, care vor pedala pentru sportivul sau sportivii preferați, însă donațiile primite acoperă deja 80 de tururi, așadar teoretic mai este nevoie de aproape 40 de voluntari, dornici să pedaleze. Desigur, un ciclist poate parcurge mai multe tururi și poate sprijini mai mulți sportivi. Organizatorii au pregătit și o tombolă cu premii, cei care pedalează minim cinci tururi participând la tragerea la sorți, premiul fiind o bicicletă. Cei patru tineri sportivi pentru care se poate pedala sunt atleta Blázer Imola, duatlonistul și triatlonistul Deák Zsombor, luptătoarea Incze Kriszta și baschetbalista Kelemen Kincső.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.