ACTUALITATE 9 ianuarie 2013

Raliul Covasnei – eveniment internațional

de Covasna Media | 558 vizualizări

Raliul Covasnei – eveniment internaționalPeste 30 de piloți și-au anunțat deja prezența la Raliul de Iarnă al Covasnei, eveniment organizat de Clubul Autocrono pe data de 20 ianuarie. Concursul a ajuns la cea de a șaptea ediție, iar anul acesta va fi unul internațional întrucât s-au înscris deja piloți din Italia și Ungaria. Traseul concursului va fi pe teren accidentat, cu multă zăpadă, iar distanța pe care o vor parcurge concurenții va fi de 100 de kilometri.

„În urmă cu șase-șapte ani, când am decis să organizăm acest eveniment, scopul era acela de a ne distra. Iată că de atunci Raliul a crescut și a tot crescut, anul acesta devenind deja eveniment internațional. Ne gândim chiar să îl includem în calendarul competițional internațional, poate la anul. Până acum s-au înscris peste 30 de concurenți, dar ne așteptăm ca în jur de 50 de piloți să ia startul în această cursă” – ne-a declarat președintele Autocrono, Simon Árpád.

Ingredientul principal al Raliului este zăpada, așadar vremea le poate crea probleme organizatorilor, dar Simon spune că în cazul în care zăpada se va topi, vor reprograma evenimentul.

Teme articol: autocrono raliu covasna
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.