ACTUALITATE 9 iulie 2012

Preotul reformat din Bicfalău protestează împotriva deciziei din cazul „Mikó”

de Székely Emőke | 439 vizualizări

Zilele acestea oamenii protestează în mai multe orașe din țară. Unii sunt solidari cu Traian Băsescu, alții sunt împotriva lui. La Sfântu Gheorghe am întâlnit însă un protestatar mai aparte: preotul reformat din Bicfalău protestează împotriva deciziei judecătorilor de a lua clădirea „Mikó” de la Biserica Reformată și a o naționaliza din nou.

Preotul Sántha Imre și-a început ineditul protest vineri. S-a postat la intrarea principală a Liceului „Székely Mikó”, unde a stat două ore. A adus cu el pancarte inscripționate în limbile română și maghiară, și un steag secuiesc. „Prezența mea aici este un semn de protest. Cred că astfel oricine poate lua orice de la oricare dintre noi, și aici nu mă refer doar la proprietăți ale bisericii. În ultima săptămână am citit pe diferite forumuri păreri ale politicienilor cu privire la cazul Mikó, dar în afară de cuvinte nimeni nu a mișcat un deget” – spune preotul.

El este de părere că nu poate face mare lucru de unul singur, de aceea speră că vor veni și alții care i se vor alătura. Preotul are autorizație pentru acest protest și va fi în fața liceului în fiecare zi de la 2 la 4 după masa, în afară de zilele de duminică.

Vă reamintim că în urmă cu câteva săptămâni, Judecătoria Buzău l-a condamnat pe fostul secretar de stat Markó Attila la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după ce au considerat că a facilitat retrocedarea clădirii Liceului „Székely Mikó”. De asemenea, judecătorii au decis ca imobilul în cauză să revină deocamdată statului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.