ACTUALITATE 6 noiembrie 2009

Panoul cu „Ţinutul Secuiesc” de la Aita Mare trebuie îndepărtat

de Covasna Media | 740 vizualizări
[singlepic=532,250,250,,left]Tribunalul Covasna a decis că autorizaţia de construire a panoului Ţinutul Secuiesc amplasat la Aita Mare în 2008 este nelegală. Prefectura a sesizat Tribunalul Covasna în luna iulie a acestui an cu privire la nelegalitatea autorizaţiei de construire emisă în 2008 de către fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Demeter Janos, pentru panoul de la Aita Mare.

Tribunalul Covasna a decis că autorizaţia de construire a panoului Ţinutul Secuiesc amplasat la Aita Mare în 2008 este nelegală. Prefectura a sesizat Tribunalul Covasna în luna iulie a acestui an cu privire la nelegalitatea autorizaţiei de construire emisă în 2008 de către fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Demeter Janos, pentru panoul de la Aita Mare.

Prefectul Codrin Munteanu a declarat ieri că după sentinţa Tribunalului, cauza trebuie să urmeze cursul firesc al legii, care impune îndepărtarea panoului, de care va trebui să se ocupe Primăria Aita Mare.

CJ Covasna a amplasat panoul „Ţinutul Secuiesc“ de la Aita Mare pe 29 mai 2008, autorizaţia de construire a acestuia fiind eliberată de preşedintele CJ de la acea vreme, Demeter Janos. Panoul, inscripţionat „Ţinutul Secuiesc-Szekelyfold-Szekerland” a fost amplasat la Aita Mare, pe DJ 131, iar festivitatea de inaugurare a panoului a fost susţinută de tineri costumaţi în portul popular secuiesc, organizatorii împărţind celor prezenţi colaci secuieşti.

Panouri buclucaşe

Fostul preşedinte al CJ, Demeter Janos, a fost nevoit să plătească, în primăvara acestui an, 8.238 de lei, sumă considerată de către Curtea de Conturi a României ca fiind „prejudiciu adus buge tului public” prin amplasarea şi demontarea, în 2007, a unui alt panou „Ţinutul Secuiesc“, cel de pe DN11, la graniţa dintre judeţele Covasna şi Braşov. Curtea de Conturi a României le-a imputat fostului preşedinte al CJ Covasna, Demeter Janos, 8.238 de lei, iar fostului arhitect al judeţului, Stela Florea, 9.100 de lei, pentru prejudicierea bugetului public prin cheltuieli pentru amplasarea şi respectiv autorizarea amplasării panoului, iar apoi pentru demontarea panoului.

Panoul de la Chichiş a fost primul panou „Ţinutul Secuiesc”, reprezentând doi tineri îmbrăcaţi în port secuiesc în faţa unei porţi secuieşti din lemn. Panoul a stârnit reacţii vehemente din partea partidelor româneşti, care au susţinut la acea vreme că prin amplasarea acestuia s-ar marca Ţinutul Secuiesc de către administraţia UDMR, deşi conducerea de la acea vreme a CJ Covasna a susţinut permanent că panoul ar fi unul publicitar, de promovare turistică a zonei.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ion Ciobanu, 8 noiembrie 2009
Cu siguraţă se va amplasa altul, Consiliul Judeţean ne-a obişnuit să persiste în prostie, indiferent de cine l-a condus în ultima vreme.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.