ACTUALITATE 13 ianuarie 2012

Panoul „Ţinutul Secuiesc” de la Aita Mare a fost reamplasat

de Agerpres | 620 vizualizări

Autorităţile locale au reamplasat panoul inscripţionat 'Ţinutul Secuiesc' din localitatea Aita Mare, demontat vara trecută în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Braşov.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos, a precizat că Consiliul local Aita Mare a obţinut o nouă autorizaţie de construcţie, drept urmare panoul a fost reamplasat.

Demeter Janos a mai spus că acest panou, pe care apar o poartă secuiască şi inscripţia „Ţinutul Secuiesc” în limbile maghiară, română şi engleză, are „un scop publicitar, de promovare turistică a zonei”.

Panoul a fost postat pentru prima dată în mai 2008 la iniţiativa Consiliului Judeţean Covasna şi a fost demontat în vara anului trecut, după ce fostul prefect Codrin Munteanu a constatat că autorizaţia de construcţie nu îndeplineşte condiţiile de legalitate şi a câştigat la Curtea de Apel Braşov procesul intentat autorităţilor locale.

Un panou asemănător celui de la Aita-Mare, însă mult mai mare, a fost inaugurat în luna august 2007 în localitatea Chichiş, la graniţa cu judeţul Braşov, în prezenţa mai multor politicieni UDMR, printre care şi Marko Bela. Panoul publicitar de aproape 18 metri pătraţi, pe fundalul căruia apărea o poartă secuiască sculptată în lemn, doi tineri îmbrăcaţi în costume populare maghiare şi denumirea 'Ţinutul Secuiesc' în maghiară, română şi engleză a fost demontat, la scurt timp, de Societatea de Drumuri Naţionale, la ordinul ministrului Transporturilor, pentru că nu respecta poziţia din autorizaţie şi era prea aproape de axul şoselei.

Demeter Janos a declarat în repetate rânduri că autorităţile covăsnene intenţionează să amplaseze mai multe panouri de acest fel la graniţele cu judeţele Braşov şi Bacău, în scopul promovării turistice a zonei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 15

Adaugă comentariu
jancu.hu, 17 ianuarie 2012
IEU AM,AI ANTARZIAT PRETENE EU TOTASA ATI DORESC!.
vasi, 15 ianuarie 2012
janos din ciucului(adica parlit)....fratii nostri de peste Prut sunt si ei romani care au ramas pe pamanturile lor dupa ce rusii ca si ungurii,au luat cu forta acea bucata de pamant.Asa ii vedem si ii citeste integral
Janos din ciuc, 15 ianuarie 2012
mai Gingis sunteti niste pierduti in spatiu.facetiva romania mare pe luna,au inceput sa se vanda parcele,o sa fiti primii acolo.
Primar_la_Hetea, 14 ianuarie 2012
Panoul ala nu inseamna nimic, nu exista nici un tinut, oricum e o zona izolata uitata de lume. De ce nu e vreun panou din asta si la celalalte intrari in judet ? Eu nu am vazut nici la , Oituz, citeste integral
LESUCA DIN HETEA, 14 ianuarie 2012
BRE PRALEO NU-TI PUI PROBLEMA CA IN TINUTURILE:MOLDOVA,BANAT,DOBROGEA SI CELELALTE SUNT SI UNGURI,ARE CINEVA CEVA CU EI?II TRIMITE CINEVA LA MORMANTUL BUNICILOR?NU TE GANDESTI LA FAMILIILE MIXTEM CUM citeste integral
jancu.hu, 14 ianuarie 2012
ba baietii va doare adevarul nam ce sa va fac nici nu vam chemat si nici nu va tin acasa golanilor.nu intelegeti ca nu sunteti pentru tinutul asta,si nu puteti ancadra .Navem ce discuta ,si nu citeste integral
eu, 14 ianuarie 2012
intrebare ? nu se gaseste nimeni sa-l vopseasca "romaneste "?
Gingis, 14 ianuarie 2012
Stau si ma intreb:cei veni lui Janos din Ciuc sa-mi puna asemenea intrebari ?Pate pe viitor vine cu explicatii.
Baiazid, 14 ianuarie 2012
D-le Janos din Ciuc :daca a-si sta sa-ti dau raspuns la intrebarile tale ar trebui sa joc rolul Seherezadei si sa scriu romanul 10001 de nopti.Ori cat de mult am incerca noi sa-ti explicam,fara falsa citeste integral
menumorut, 14 ianuarie 2012
tinut secuiesc...?! i-auzi domne ce mai inventeaza astia....in ce carti de geografie mai apare si tinutul asta?s-a facut reorganizare administrativa si nu mai avem judete?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.