ACTUALITATE 29 martie 2011

Nu se știe când vom avea SMURD

de Monica Vrânceanu | 370 vizualizări
Județul Covasna mai are de așteptat până când va avea un Serviciu SMURD, deși Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) primește promisiuni constante în acest sens. Potrivit șefului ISU Covasna, Gyorgy Alfons, intervențiile ar fi cu mult ușurate dacă ar exista și ambulanțe SMURD, județului nostru fiindu-i prevăzute, în planul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în care mai sunt cuprinse alte cinci județe, două astfel

Județul Covasna mai are de așteptat până când va avea un Serviciu SMURD, deși Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) primește promisiuni constante în acest sens. Potrivit șefului ISU Covasna, Gyorgy Alfons, intervențiile ar fi cu mult ușurate dacă ar exista și ambulanțe SMURD, județului nostru fiindu-i prevăzute, în planul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în care mai sunt cuprinse alte cinci județe, două astfel de mașini.

”În legătură cu SMURD am primit promisiuni că vom primi ambulanțele încă de anul trecut, însă acestea nu au venit nici până acum. În țară mai există șase județe care nu au SMURD, iar județul Covasna se numără printre acestea”, a explicat Gyorgy Alfons.

Interventii îngreunate de factori externi

Șeful ISU Covasna a declarat că Inspectoratul are mai multe mașini de intervenție moderne, însă acțiunile propriu-zise ale acestora sunt îngreunate de specificul geografic al județului, de drumurile proaste și inaccesibile în anumite zone, precum și de unii factori care nu țin de pompieri - cum ar fi faptul că mai există încă bariere care nu sunt ridicate chiar dacă autospecialele circulă cu sirenă.

Pe de altă parte, datorită noilor autospeciale pe care le-a primit ISU în ultima perioadă, dar și datorită altor echipamente și specializării continue a personalului, timpii de intervenție s-au îmbunătățit, media fiind de puțin peste 14 minute. Cu toate acestea, tocmai din cauza unor factori care nu țin neapărat de capacitatea ISU, există zone în care se ajunge mai greu – în 55 de minute la Baraolt, de exemplu –, iar timpul poate fi lungit cu 10 minute în cazul condițiilor de iarnă.

Referindu-se la posibilele inundații pe care le-ar putea aduce primăvara, Gyorgy Alfons a ținut să precizeze că ISU este capabil de intervenții, însă a atras atenția că județul continuă să aibă o problemă legată de canalizarea proastă și de lipsa motopompelor la primării. Astfel, cei de la ISU au subliniat că pompele aflate în dotarea autospecialelor sunt unele destinate apei curate, capacitatea lor scăzând inevitabil atunci când se intervine în scoaterea apei de la inundații, drept pentru care primăriile ar trebui să se preocupe de aceste aspecte și să achiziționeze măcar câte o astfel de pompă, al cărei preț este cuprins între 1.500 și 2.000 de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.