ACTUALITATE 2 august 2010

Luna aceasta, autoritățile locale vor prelua Spitalul din Întorsura

de Ana Sidon | 48 vizualizări
Clădirea modernă și impunătoare stă momentan degeaba din lipsă de fonduri Spitalul din Întorsura Buzăului va fi preluat luna aceasta de către autoritățile locale, ca și clădire, urmând ca managementul să fie gestionat deocamdată tot de Spitalul Județean de care aparține. Primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, a afirmat că au decis să preia imobilul, urmând ca în timp să fie înființată și o asociație pentru susținerea lui, de către autoritățile locale din zonă.

Clădirea modernă și impunătoare stă momentan degeaba din lipsă de fonduri

Spitalul din Întorsura Buzăului va fi preluat luna aceasta de către autoritățile locale, ca și clădire, urmând ca managementul să fie gestionat deocamdată tot de Spitalul Județean de care aparține.

Primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, a afirmat că au decis să preia imobilul, urmând ca în timp să fie înființată și o asociație pentru susținerea lui, de către autoritățile locale din zonă.

„Trebuie să facem o strategie, un studiu de impact privind nevoile zonei, posibilitatea de a oferi un serviciu de calitate. Momentan este un imobil, nu un spital, mai este cale lungă până atunci”, a declarat primarul Leca Băncilă.

Lucrările la Spitalul din Întorsura Buzăului au început în urmă cu 14 ani, timp în care au fost investiți în el peste 13 milioane de lei, alocați în diferite tranşe şi perioade.

Spitalul este mai mult decât necesar în zonă, cu atât mai mult cu cât sistemul de salvare existent nu este bine pus la punct, iar cel mai apropiat spital se află la 50 de km. Unitatea ar deservi aproximativ 25.000 de oameni și a fost gândit pentru ambulatoriu de specialitate cu cabinete, cameră de consultație de urgență pentru adulți, cabinet pentru medicul de gardă, cabinete ginecologice, de interne, circuit separat de intrare pentru cabinetele de pediatrie, laborator şi radiologie.

La etajul I s-ar afla secțiile de Interne cu Pediatrie şi blocul operator cu cele două săli de operații, în timp ce la etajul II secția de Chirurgie cu Ginecologie. În total este vorba despre 52 de paturi.

Deocamdată, clădirea impunătoare și modernă a Spitalului stă degeaba, întrucât ar fi nevoie de fonduri pentru dotarea ei și amenajarea ei.

Sursa foto: Observatorul de Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Anonim, 2 august 2010
Sa fim seriosi, un oras de dimensiunea unei comuni, avea nevoie un asemenea mastodont? acolo sunt banii nostrii si orgoliile unor politicieni fara creier care probabil au materializat unele jocuri citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.