ACTUALITATE 5 noiembrie 2010

La Sfântu-Gheorghe au loc acțiuni pornografice și afaceri sexuale sub patronajul MISA?

de Monica Vrânceanu | 3866 vizualizări
Săptămâna Arhanghelilor care are loc zilele acestea la Sfântu-Gheorghe ar fi organizată de Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut a controversatului Gregorian Bivolaru O fostă instructoare în cadrul MISA, Cecilia Tiz, susține că scopul evenimentului Săptămâna Arhanghelilor, care se desfășoară în aceste zile la Sfântu Gheorghe, ar fi unul diferit față de cel declarat la nivel public, chiar și numai prin faptul că acesta este organizat, alături de Asociația Tripura, de Asociația Mandala, care are legături directe cu Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) a controversatului

Săptămâna Arhanghelilor care are loc zilele acestea la Sfântu-Gheorghe ar fi organizată de Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut a controversatului Gregorian Bivolaru

O fostă instructoare în cadrul MISA, Cecilia Tiz, susține că scopul evenimentului Săptămâna Arhanghelilor, care se desfășoară în aceste zile la Sfântu Gheorghe, ar fi unul diferit față de cel declarat la nivel public, chiar și numai prin faptul că acesta este organizat, alături de Asociația Tripura, de Asociația Mandala, care are legături directe cu Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) a controversatului Gregorian Bivolaru.

Cecilia Tiz spune că, în calitate de fost instructor al MISA, cunoaște mai multe aspecte legate de activitatea yoghinilor cuprinși în această organizație, având deci cunoștințe și despre evenimentele organizate de aceștia.

Astfel, potrivit Ceciliei Tiz, Săptămâna Arhanghelilor este același eveniment care în anii trecuți a fost organizat sub denumirea Săptămâna Îngerilor, organizat fiind de MISA, în vreme ce site-ul pe care se face reclamă evenimentului ar fi înregistrat pe numele Bogdan Penescu, membru MISA și instructor MISA în Bucureşti.

„Inițial, în anul 2005, MISA și-a asumat "paternitatea" pentru acest eveniment, însă în anii următori, din cauza problemelor pe care le are cu justiția, presa și opinia publică, a închiriat spațiile necesare desfășurării acestui eveniment prin diverse fundații și asociații pe care le controlează din umbră”, explică Cecilia Tiz, adăugând că până în 2009, de pe site-ul oficial al MISA reieșea clar faptul că-și asuma evenimentul, pe care îl prezenta ca fiind ”o manifestare inedită în timpul căreia au loc spectacole artistice, expoziţii, conferinţe şi numeroase meditaţii”.

Potrivit Ceciliei Tiz, după scandalurile de anul trecut legate de MISA, organizația ar fi scos de pe site anunțul respectiv.

„Cea mai gravă problemă pentru mine ca femeie și mamă a unei fete de 17 ani este faptul că MISA, sub paravanul unei școli de yoga, își trimite adeptele să lucreze pe videochat erotic sau în baruri de striptease, luându-le apoi banii. În plus, MISA este implicată în producția de filme pornografice, de multe ori chiar fără ca protagonistele să știe că vor fi vândute la tarabă", spune fosta instructoare, atenționând că în spatele Săptămânii Arhanghelilor de la Sfântu Gheorghe se ascunde aceeași MISA.

Aceasta a mai arătat că din cauza implicării în afaceri pornografice, MISA a fost exclusă în 2008 din Federația Internațională de Yoga și din Alianța Europeană de Yoga, iar în 2009 presa daneză a făcut dezvăluiri în legătură cu filiala daneză a MISA, implicată în producerea de filme porno și prostituție, iar televiziunea publică din Finlanda a prezentat un film documentar despre MISA, intitulat "Fața întunecată a unui cult tantric", despre care s-a scris și în presa din România.

Presa a notat legăturile dintre Mandala și MISA

În octombrie 2009, „Gardianul” publica un articol prin care arăta că sub cursurile MISA, care susțineau că duc la sănătate excelentă, eliminarea pe cale naturală a stresului, amplificarea inteligenței și umorului, dinamism și eficiență, integrare armonioasă în autocunoaștere și desăvârșire, adepții lui Gregorian Bivolaru realizau de fapt filme porno - fără ca protagoniștii să fie măcar testați prealabil, aici regăsindu-se scene de cuplu deschis, lesbianism și diverse ritualuri sexuale. În același articol, se vorbește despre o cursantă a MISA, identificată pe un site erotic unde-și oferă serviciile clienților cu fantezii spectaculoase și buzunare pline.

Cotidianul „Adevărul” scria la finele lunii septembrie a acestui an despre cum racolează MISA și Gregorian Bivolaru adepți prin instructorii de Yoga Gabriela Ambărus şi Bogdan Penescu. Potrivit celor de la „Adevărul”, la cursurile Şcolii Româneşti de Yoga, ținute în septembrie la București, li s-a prezentat participanților un film de aproximativ două ore „în care toată lumea a crezut la final că s-a uitat la un film pentru adulţi, pentru că toate secvenţele înfăţişau doar fete voluptoase, dezbrăcate care se mişcau şi se atingeau senzual singure în natură sau în braţele unor bărbaţi”.

Tot în „Adevărul”, Asociația Mandala din Sfântu Gheorghe este prezentată ca având legături directe cu MISA. „Csibi Istvan Levente (44 ani), preşedintele unei asociaţii din Sfântul Gheorghe (Asociația Mandala - n.r.) ai cărei membri joacă în filme porno, ţine întâlniri de recrutare pentru MISA la sediul GDS, de pe Calea Victoriei”, susține Adevărul.

În urmă cu mai bine de doi ani, Asociația Mandala din Sfântu Gheorghe a primit o finanțare de 20.000 de lei de la Ministerul Culturii, prin Administrația Fondului Cultural National (AFCN) pentru realizarea unui spectacol de dans contemporan ce urma a fi prezentat la un festival din Suedia. În legătură cu această finanțare ziarul „Gardianul” a publicat un articol în care punea sub semnul întrebării reala destinație a banilor veniți de la Cultură.

„Nu știm cu precizie dacă trupa de dans va ajunge acolo să facă, de pildă, și o spirală pentru „energizarea“ gurului Gregorian Bivolaru, fugit în această țară (Suedia). Așa că ne punem mari semne de întrebare în ceea ce privește destinația finală a banilor primiți de la Cultură. Asta pentru că este de notorietate faptul că Teatrul Mandala, care aparține tot Asociației din Sfântu Gheorghe, dă spectacole alături de Teatrul Sophrozin în taberele MISA din Costinești sau Herculane, ori că actorii trupei Mandala, ca şi cei de la Sophrozin, joaca în filme porno”, se arată în articolul „Ministerul Culturii sponsorizează un pui al MISA”, apărut în „Gardianul”.

Adepte MISA, trimise la dansuri erotice în Japonia

Un fost practicant de yoga din Covasna, adept al MISA, ne-a declarat că unele dintre cele susținute cu privire la activitățile yoghinilor din jurul acestei organizații sunt cât se poate de adevărate.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost exclus de la cursurile yoga pe motive de sănătate, însă în trecut a fost un cursant fidel al acestora, cei din MISA convingându-l de altfel să treacă la ortodoxism, în condițiile în care, etnic maghiar fiind, avea religia reformată.

„Practica yoga m-a influențat pozitiv pe mine, deoarece în trecut am avut probleme cu tatăl meu, care era alcoolic. Pentru că am o boală bazată pe tulburări afective, cursurile de yoga mi-au făcut bine. Nu știu nimic legat de eventuale orgii sexuale sau de filme pornografice, eu nu am participat la așa ceva. Însă pot spune că e adevărat că membrele MISA practică dansul erotic și videochatul. În urmă cu mai mulți ani, când eram adept al MISA, aveam chiar prietene care au plecat în Japonia pentru dansuri erotice. MISA are o firmă special creată în acest sens, iar contractele sunt foarte bine plătite, însă nu fiecare rezistă, căci depinde de om dacă poate face sau nu așa ceva”, ne-a declarat fostul adept MISA, dorind să rămână anonim, din motive lesne de înțeles.

Acesta a mai spus că la dansuri erotice în Japonia puteau pleca și bărbații, în cadrul MISA practicându-se totodată și videochatul pe un site erotic special creat în acest sens.

Săptămână despre îngeri, nu despre altceva

În vreme ce președintele Asociației Mandala din Sfântu Gheorghe, Csibi Istvan Levente, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse ce Cecilia Tiz, unul dintre reprezentanții evenimentului Săptămâna Arhanghelilor de la Sfântu Gheorghe (ținută la Casa Mives), Zerbes Ralph, a fost de acord să ne acorde câteva minute.

Acesta nu a dorit însă să răspundă direct acuzațiilor, preferând să prezinte ceea ce înseamnă Săptămâna Arhanghelilor. Astfel, potrivit lui Zerbes Ralph, Săptămâna Arhanghelilor vine să contrabalanseze oarecum zicala conform căreia la finele lui octombrie și noiembrie pot apărea doar demonii (de aici și obiceiurile Halloween și Ziua Morților - n.r.).

”În cadrul acestui eveniment, le prezentăm oamenilor îngerii - Gavriil, Mihail, îngerii iubirii, ai compasiunii, cei care aduc binele în sufletele oamenilor, căci manifestarea în sine aduce lumină și scoate la iveală valorile bunului simț. Am avut invitat și un preot - deci, oare Biserica susține așa ceva, cum spune Cecilia Tiz...? Avem și autorizație de la Primărie, suntem în regulă”, susține Zerbes Ralph.

Acesta a precizat că printre cei care vin la Săptămâna Arhanghelilor se numără într-adevăr și yoghini, însă a arătat că aceasta nu ar trebui să fie o problemă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
tili, 2 martie 2015
ESTE O GRUPARE DE HOMOSEXUALI TIGANI CARE DAU SIDA SI VIOLEAZA NISTE COPII IN ANUMITE TABERE UNDE SUNT VORBITI CU CEI DE ACOLO SI COPIII ADORM PENTRU CA LEAU PUS SOMNIFERE IN BAUTURI SAU SUCURI SI citeste integral
Luminita, 26 ianuarie 2011
Romania ar fi mult mai curata spiritual si psihic fara MISA si fara acest om bolnav mintal Bivolaru!!!!! Sufletul neamului romanesc plange cand vede atata mizerie si manipulare propagata de aceasta citeste integral
Maria ANDREESCU, 8 noiembrie 2010
Pt. Gigel. Cine este Liliana Dumitru?!
capcaunul, 5 noiembrie 2010
domle eu vreau sa vad niste gajici goale,si nici nu tre' sa le "uischi". deci unde tre' sa ma duc? si de la ce ora?!
Gigel, 5 noiembrie 2010
Zerbes Ralph e unul din oamenii de incredere al lui Bivolaru, este de asemenea amantul celei care ii tine toata contabilitatea lui Bivolaru in Romania si ea instructor misa in Iasi, Liliana Dumitru.
ExMISA, 5 noiembrie 2010
Conducerea MISA a fost invitata la inceputul anului sa ia parte la o emsiune Happy Hour in cadrul careia a fost prezentat un iterviu cu Cecilia Tiz, fost instructor MISA in Germania. Au refuzat citeste integral
geanina, 5 noiembrie 2010
Am tot auzit pe la tv despre MISA dar nu stiu ce sa cred. Ar fi interesant sa realizati un interviu cu cei care coordoneaza cursurile si activitatile lor aici in oras si sa ne explice ei care e citeste integral
ExMISA, 5 noiembrie 2010
Pe Ralph Zerbes il puteti viziona in ritualul grupului de Shakti din Iasi, in care era "adorat" de cursantele MISA aproape nude. http://www.exmisa.ro/viewtopic.php?p=11436#p11436
ExMISA, 5 noiembrie 2010
Ralph Zerbes este instructor MISA la Sfantu Gheorghe. Ca toti instructorii MISA stie foarte bine ce se intimpla in culisele sectei, dar la exterior prezinta texte de aburit copiii.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.