ACTUALITATE 1 februarie 2010

La Comandău, om de zăpadă de 6 metri – gazda Serbărilor Zăpezii

de Covasna Media | 1566 vizualizări
Schi, sanie, bulgăreală, distracţie, vin fiert şi kurtoskalacs, cam aşa arăta sâmbătă sărbătoarea zăpezii de la Comandău 01feb2010-om_zapadaCea de-a opta ediţie a Serbărilor Zăpezii de la Comandău organizată sâmbătă a atras anul acesta un număr mare de turişti veniţi să se dea cu sania, cu schiurile şi bineînţeles să vadă vedeta evenimentului – un om de zăpadă înalt de şase metri. Uriaşul de zăpadă a fost amplasat chiar înainte de pârtia de schi şi le-a urat „Bine aţi venit!” turiştilor veniţi să se pozeze lângă el sau să-l salute înainte de a se distra.

Schi, sanie, bulgăreală, distracţie, vin fiert şi kurtoskalacs, cam aşa arăta sâmbătă sărbătoarea zăpezii de la Comandău

01feb2010-om_zapadaCea de-a opta ediţie a Serbărilor Zăpezii de la Comandău organizată sâmbătă a atras anul acesta un număr mare de turişti veniţi să se dea cu sania, cu schiurile şi bineînţeles să vadă vedeta evenimentului – un om de zăpadă înalt de şase metri.

Uriaşul de zăpadă a fost amplasat chiar înainte de pârtia de schi şi le-a urat „Bine aţi venit!” turiştilor veniţi să se pozeze lângă el sau să-l salute înainte de a se distra. Şi ca să aibă mai multă culoare, omul de zăpadă a fost gătit de localnici cu o eşarfă roşie, nasturi şi nas din lemn şi un bidon mare din plastic, de culoare verde, numai bun să-l facă şi mai simpatic pe zâmbăreţul îngheţat.

„Omul de zăpadă nu poate lipsi de la Serbările Zăpezii. Timp de o săptămână au fost 20 de angajaţi prin convenţie care au lucrat la el, au adunat zăpada, au bătătorit-o şi au reuşit să îl ridice aşa înalt”, a spus primarul Kocsis Bela.

Concursuri de schi şi sanie

Pe lângă gazda de 6 metri, oamenii au venit la Comandău pentru distracţie şi pentru a se bucura de zăpada care era din plin. Stratul de omăt măsura 50 de centimetri şi a fost numai bun pentru concursurile de săniuş şi schi la care s-au înscris câteva zeci de persoane de toate vârstele – de la copii de grădiniţă până la adulţi peste 50 de ani - dar a fost potrivit şi pentru cei care s-au dat pe zăpadă numai cu punga.

„De obicei, datorită organizării deosebite noi ajungem la Comandău în fiecare an, cel puţin de Zilele Zăpezii (...) Este zăpadă, este foarte frumos, am prins cred că o zi cum n-au mai fost de ani de zile şi cred că şi schiorii, şi nu numai ei, pentru că sunt foarte mulţi şi cei care cei nu vor să alunece nici pe schiuri, nici pe sanie, au venit numai să simtă acest aer curat care este dătător de sănătate”, a spus Kelemen Tibor, venit cu familia la Serbările Zăpezii.

Prezentarea „trăzniţilor”

An de an, din programul Serbărilor Zăpezii nu lipseşte momentul comic pus la cale de un grup de prieteni din Comandău şi Covasna, care îi amuză şi îi distrează pe turişti şi localnici cu câte o şotie realizată după un scenariu bine stabilit.

Dacă în anii anteriori au pus în scenă într-un mod cât de poate de hazliu anihilarea unui focar de gripă aviară sau l-au prins pe Mutu dopându-se, anul acesta ei s-au costmat în pompieri şi ambulanţieri şi au intervenit la un “incendiu” izbucnit la „Grand Hotel” – o coşmelie de 5 stele improvizată din paie şi scânduri.

Ei au ajuns la faţa locului pornind aproape din vârful pârtiei şi pe un „atelaj” caraghios şi au stins focul într-un mod cât se poate de hazliu şi de împiedicat, spre hazul turiştilor.

“După cum aţi văzut, exerciţiul a decurs în condiţii bune, normale, incendiul a fost stins, victimele au fost salvate, totul a decurs conform planului. În fiecare an avem câte o temă pe care încercăm să o reprezentăm cât mai bine posibil. Acum doi ani am anihilat un focar de gripă aviară, bine, n-am reuşit în totalitate, două găini au zburat, dar asta e (…)”, ne-a spus unul dintre membrii echipei de pompieri şi medici de intervenţie, Nicolae Urzică, din Covasna.

O nouă pârtie de schi la Comandău

Primarul comunei spune că viitorul comunei lor stă în turism, astfel că o nouă pârtie de schi ar fi mai mult decât binevenită având în vedere că mare parte din an aici este zăpadă. Kocsis Bela a afirmat că localitatea Comandău a fost cuprinsă în programul turistic „Schi în Carpaţi” derulat de Ministerul Turismului, unde figurează cu o pârtie de peste 1.000 de metri, şi au promisiuni pentru demararea şi sprijinirea acestei investiţii.

„Noua pârtie va avea o lungime de peste 1 km. Trebuie să facem proiectul şi studiile de fezabilitate şi ne-ar trebui cam 600 – 700.000 de lei pentru a o amenaja. O nouă pârtie ar aduce o contribuţie enormă în atragerea turiştilor la Comandău, pentru că dacă şi în aprilie aici se poate schia, asta înseamnă o satisfacţie mare pentru cei care iubesc sporturile de iarnă”, a spus primarul.

Actuala pârtie de schi de la Comandău are o lungime de 350 de metri şi altitudinea de plecare la 1.123 de metri, oferind şi instalaţie de transport prin cablu.

Este o pârtie relativ uşoară şi scurtă, însă are avantajul unui strat de zăpadă consistent în timpul lunilor de iarnă, întrucât aici zăpada depăşeşte frecvent 1 m şi numărul zilelor cu zăpadă este printre cele mai mari din Carpaţii de Curbură.

Serbările Zăpezii s-au încheiat sâmbătă seara cu o coborâre cu făclii până la focul de tabără aprins de copii, respectiv cu un bal stradal la care s-a servit vin fiert în jurul focului.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.