ACTUALITATE 9 iulie 2012

Junior Soccer – un club pentru viitorul fotbalului covăsnean

de Székely Emőke | 137 vizualizări

Echipa Junior Soccer din Sfântu Gheorghe a reușit să câștige campionatul județean pentru copii din Brașov și s-a întors cu locul trei de la un prestigios turneu de copii de la Odorheiu Secuiesc. Acum grupele mai mari sunt în vacanță, la antrenament mergând doar câțiva dintre micii fotbaliști, cei care nu au plecat cu părinții în concediu.

Club cu 60 de copii

Lucian Rusandu și Valentin Suciu au decis în luna noiembrie a anului 2009 să înființeze un club de fotbal unde acest sport să fie învățat altfel. Deviza celor doi este seriozitate, pricepere și dăruire. Iubesc fotbalul și copiii în mod egal, iar acest lucru se vede în rezultatele pe care le au. „În 2009 am lansat o campanie de selecție pentru copii. Au venit în jur de 40 de puști, din care am ales 13. Aceștia au fost cei cu care am început să ne înscriem în diferite turnee din țară. Din acești 13 mai sunt la noi 7, dar între timp au venit alții, la ora actuală ne ocupăm împreună cu cei doi antrenori, Kulcsár László și Német Lehel, de 60 de copii” – povestește Valentin Suciu.

Nu e totul roz

Privind lucrurile doar în ansamblu, mulți ar spune că la Junior Soccer toate sunt bune și frumoase. Managerul Valentin Suciu contrazice acest lucru, spunând că fără sprijinul părinților nu ar fi posibil mai nimic. „Întâmpinăm dificultăți mai ales iarna, când nu putem ține antrenamente afară. Acum doi ani de exemplu am făcut naveta la Valea Crișului, unde am închiriat sala de sport. Pe copii îi duceam ba cu un microbuz, ba cu mașinile părinților. Iarna trecută ne-a fost mai ușor, ne-am antrenat în sala de sport de la Școala „Nicolae Colan”. Deplasările la diferitele turnee costă de asemenea destul de mult. Avem sprijinul autorităților și câțiva sponsori care ne ajută, dar noi, ca și membri fondatori, deocamdată doar am băgat bani în club” – povestește Valentin. Cu toate acestea spune că îi face plăcere ceea ce face și vorbește cu mândrie despre dulapul cu trofeele pe care le-au adunat până acum.

Relansarea fotbalului în județ

Copiii care sunt acum la Junior Soccer pot fi viitorii fotbaliști din județ. De fapt, managerul clubului spune că scopul lor este acela de a se ocupa de creșterea de fotbaliști în tot județul. „Avem câțiva copii care vin de la Târgu Secuiesc, Sânzieni, Reci sau Micfalău. Părinții lor fac multe sacrificii, îi aduc cu mașina de 2-3 ori pe săptămână. Nu ascundem faptul că ne-am dori să ne ocupăm mai intens de copiii din județ, dar acest lucru ar presupune mai mulți bani. De exemplu, dacă un copil are potențial, va trebui să fie înscris la o școală din Sfântu Gheorghe încă din clasa a V-a. Așadar, trebuie să îi plătim internatul, mâncarea etc., dar de banii necesari nu dispunem” – spune Valentin.

La Junior Soccer sunt patru grupe de copii, cei mai mari fiind născuți în 2001-2002. Ei se vor întoarce la antrenamente la începutul lunii august, întrucât la finele verii vor participa la un prestigios turneu de fotbal pentru copii ce va fi găzduit de Târgu Mureş. Acesta este cel mai apropiat obiectiv al celor de la Junior Soccer.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.