Junior Ranger, o inedită tabără de educație ecologică
Începutul lunii septembrie le-a oferit tinerilor curioși șansa de a descoperi câteva dintre tainele naturii, în cadrul taberei Junior Ranger, realizată de Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS, în cadrul proiectului „Incursiuni în lumea apelor”. Astfel, de miercuri până duminică, 30 de copii interesați de mediul în care trăiesc au dormit la cort în Complexul Nufărul de la Reci.
Din programul pregătit de organizatori pentru cei 30 de elevi au făcut parte plimbări cu bicicleta în natură, capturarea de mamifere mici și culegerea de informații relevante despre acestea, deplasări pe urmele castorului și ale vidrei, ateliere de tir cu arcul, precum și descoperirea de informații inedite despre mamiferele mari, precum ursul și lupul.
Copiii au primit informațiile de la unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu, precum Mihai Pop, dr. George Bouroș, dr. Anamaria Lazăr sau dr. Georgiana Mărginean. Astfel, tinerii au aflat că șoarecii nu trebuie priviți doar ca dăunători, căci ei au un rol important în lanțul trofic, fiind hrană pentru multe animale ale pădurii, tot astfel cum vidra este pentru ape un fel de lup, care garantează curățenia acestora. Mai mult, participanții la tabără s-au apropiat chiar și de lilieci, descoperind că nu sunt ființele respingătoare pe care oamenii le privesc cu reticență, ci că și ei au un rol în marele sistem denumit generic natură.
Una dintre principalele atracții ale programului au reprezentat-o sesiunile de educație ecologică prin scufundări de la Dalnic, unde reprezentantul Centrului de Cercetări Subacvatice, Szabó Jenő, partener în proiectul „Incursiuni în lumea apelor”, i-a ajutat pe cei mici să conștientizeze că există viață sub apă și că această viață trebuie protejată ca atare.
Tabăra s-a încheiat duminică, zi în care cei 30 de tineri veniți în tabără au avut acces la cele șase panouri cu informații instalate pe poteca tematică pe care organizatorii urmează a o introduce într-un circuit național și județean, destinat promovării valorilor naturale ale sitului Natura 2000 Râul Negru, al cărui custode este Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS. „Prin această tabără am urmărit să îi aducem pe copii mai aproape de natură și să îi ajutăm să înțeleagă rolul animalelor în natură, dar mai ales să conştientizeze că este obligația noastră a tuturor să protejăm mediul”, ne-a spus reprezentantul ALUTUS, Cătălin Lazăr.