ACTUALITATE 9 martie 2011

Întorsureanul Flavius Hosu la „Românii au talent”

de Andreea Dabija Kelemen | 761 vizualizări
Flavius Hosu, sau „Micul Ţăndărică” cum i se mai spune, a fost prezent la cea de-a treia ediţie a emisiunii „Românii au talent”, unde a impresionat atât publicul cât şi juriul cu un solo de tobe improvizat. La cei numai 11 ani ai săi, micul toboşar cântă precum un profesionist, iar ritmurile le-a descoperit singur la vârsta de 3 ani, pentru ca un an mai târziu să apară deja pe scenă. Apoi au urmat numeroase concerte

Flavius Hosu, sau „Micul Ţăndărică” cum i se mai spune, a fost prezent la cea de-a treia ediţie a emisiunii „Românii au talent”, unde a impresionat atât publicul cât şi juriul cu un solo de tobe improvizat.

La cei numai 11 ani ai săi, micul toboşar cântă precum un profesionist, iar ritmurile le-a descoperit singur la vârsta de 3 ani, pentru ca un an mai târziu să apară deja pe scenă. Apoi au urmat numeroase concerte, premii şi mulţi fani.

La preselecţia competiţiei „Românii au talent”, Flavius a primit emoţionat cele trei răspunsuri pozitive de a merge mai departe în semifinală.

„Am fost emoţionaţi, aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă mai departe. Ceea ce s-a văzut la televizor a fost doar o părticică din ce s-a întâmplat la preselecţie. Într-adevăr juriul a râmas uimit şi l-au complimentat extraordinar de frumos. Foarte mulţi, atât dintre cunoscuţi cât şi dintre străini, ne-au felicitat şi ne-au încurajat după difuzarea emisiunii. Îi ţinem pumnii şi ne pregătim pentru semifinala din aprilie, să dea Domnul să fie bine!”, a spus mama toboşarului Flavius.

„Românii au talent” este formatul de mare succes mondial “Got Talent” apărut în 2009. Emisiunea a cucerit telespectatori din toată lumea şi a revoluţionat industria televiziunii în ultimii ani.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Primar_la_Hetea, 9 martie 2011
Mult succes Flavius !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.