Garajele din fața blocurilor vor fi demolate sau renovate
În programul de reabilitare și înfrumusețare a orașului Sfântu Gheorghe se încadrează și spațiile dintre blocuri care sunt luate în vizor de Primărie. Conform informațiilor transmise de primarul Antal Árpád, prioritizarea acestor lucrări se va face în această iarnă. „Avem intenția ca între blocuri, acolo unde până acum nu au fost modernizate aleile, trotuarele, parcările, să se întâmple acest lucru. Prioritizarea o vom face în această iarnă în funcție de discuțiile pe care le vom avea cu reprezentanții locuitorilor, pentru că dorim ca acolo unde intervenim, să intervenim și la reabilitare termică și la parcări”, a precizat Antal Árpád.
Unul dintre cele mai importante aspecte privind reamenajarea spațiilor dintre blocuri îl reprezintă garajele. Primarul Antal Árpád a precizat că intenționează să schimbe aspectul spațiilor respective demolând garajele cu aspect urât sau solicitându-le proprietarilor să le modernizeze. „Nu vreau să impun neapărat punctul de vedere al orașului sau al meu în această chestiune. Deci nu vreau să spun că vrem să demolăm toate garajele, însă o să facem oferte pentru cetățeni: ori demolăm garajele și în schimb le dăm proprietarilor locuri de parcare, ori o să solicităm ca ei să modernizeze garajele”, a spus primarul, care a adăugat că la nivel de oraș sunt în jur de 500 de garaje a căror problemă trebuie soluționată.
Măsura vine și în urma constatării că unii dinte deținătorii de garaje le folosesc în alt scop decât acela de a parca mașina, ceea ce este nedrept pentru restul cetățenilor. „Sunt foarte multe mașini în oraș și, în multe cazuri, garajul nu este folosit pentru a ține mașina. Și, atunci când cineva are un garaj și ține mașina afară, practic, ocupă două locuri și jumătate de locuri de parcare. Poate celălalt care nu are garaj nu are unde să mai parcheze. Deci ar trebui cumva să găsim o soluție”, a explicat primarul care a subliniat că în perioada în care s-au construit blocurile din oraș existau mult mai puține mașini decât în prezent.
Primarul a adăugat că pentru atingerea obiectivului propus va modifica și regulamentul, schimbând prevederile contractuale care se referă la durată. „În acest moment, în majoritatea cazurilor, construcția garajelor este în proprietatea cetățenilor, iar terenul de sub ele este în proprietatea municipalității și există contract de concesiune între municipalitate și proprietarul garajului. Problema este că la vremea respectivă, la începutul anilor ’90, a fost legislația la fel de proastă cum este și acum și s-au făcut aceste contracte cu următorul text: valabilitatea contractului este pe perioada existenței construcției. Deci trebuie cumva să reglementăm această situație”, a concluzionat Antal Árpád.