ACTUALITATE 4 octombrie 2010

Fundația Mihai Viteazul - 20 de ani de existență

de Monica Vrânceanu | 24 vizualizări

Finalul săptămânii trecute a marcat încheierea manifestărilor dedicate împlinirii, în această toamnă, a 20 de ani de la înființarea Fundației Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe. Manifestările s-au întins pe durata mai multor zile și au cuprins în special spectacole de cântec și dans, întâlniri, discuții și lansări de carte, toate având ca punct comun păstrarea și continuarea tradițiilor românești.

Președintele Fundației, Maria Peligrad, a declarat că prin aceste manifestări s-a întărit ideea importanței organizațiilor neguvernamentale, care pot completa eventualele goluri din sistemul de învățământ, fără a avea însă pretenția de a deține toate cele necesare în acest sens.

„Valorile și tradițiile nu pot fi duse mai departe dacă nu avem implicarea tinerilor. Credem că Fundația Mihai Viteazul a atras și mulți tineri, contribuind de-a lungul vremii la scrierea unei file de istorie locală ce completează istoria acestei zone. Manifestările de marcare a celor 20 de ani de existență ne-au reconfirmat importanța pe care o avem în această zonă, oamenii venind spre noi, chiar dacă, pe de altă parte, nu ne-a onorat cu prezența niciun primar și niciun membru al Consiliului Județean, deși am trimis invitații peste tot”, a declarat Maria Peligrad.

În reconfirmarea și continuarea importanței sale, Fundația Mihai Viteazul îi așteaptă astăzi, de la ora 17, la Casa cu Arcade pe toți cei pasionați de artă, pentru a lua parte la prima ediție a expoziției „Frumosul din Noi” - o inițiativă originală la care profesori de științe reale, ingineri, economiști și toți cei care în viața de zi cu zi se ocupă de meserii cât se poate de exacte, dar în timpul liber au preocupări artistice, pot participa pentru a-și arăta talentele în pictură, sculptură, fotografie, scris sau actorie.

„Cred că toți cei care se ocupă în viața reală cu meserii absolut normale, dar au și o latură artistică pe care o dezvoltă de câte ori au timp liber, o fac pentru sufletul lor dar și pentru plăcerea de a dărui celor din jur. Avem nevoie, fiecare din noi, de această latură, deoarece adevărata criză a societății este cea morală, pe fondul căreia s-au agravat și alte tipuri de crize. În consecință, avem nevoie de lucruri frumoase în jurul nostru, pentru a ne hrăni spiritual”, a explicat Maria Peligrad.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.