ACTUALITATE 23 decembrie 2011

EDITORIAL. „Sufletul-iesle” în Crăciunul din ochii copiilor

de Dumitru Manolăchescu | 421 vizualizări

De vreo 30 de ani simt şi văd Crăciunul prin sufletul şi ochii copiilor mei.  La mine bucuria Crăciunului a însemnat aproape întotdeauna incredibila luminiţă din ochii copiilor la vederea bradului împodobit, după ce îi purtasem cu sania (pe vremea aia mai era şi zăpadă) câteva ore bune,  timp în care „Moşul” aducea daruri şi împodobea bradul. Este una din cele mai frumoase amintiri, repetată vreme de câţiva ani, pe care le am în legătură cu ce înseamnă Crăciunul: momentul în care unu, doi şi apoi trei copii uzi şi rebegiţi de frig intrau în casă, vedeau bradul şi... Aici se petrecea minunea, ochii lor de-atunci mă urmăresc şi-acum, pentru că nimic nu se poate compara cu bucuria, mirarea şi nerăbdarea de a atinge crengile bradului, beculeţele colorate, bomboanele şi globurile strălucitoare... O lume întreagă se năştea atunci în sufletul şi ochii lor, o lume pe care o identificau cu bradul frumos împodobit de însuşi Moşul cel darnic şi bun. O lume pe care, dacă te uiţi atent, o poţi vedea şi azi în ochii lor, aşa cum o poate vedea oricine în ochii oricui mai are suflet de copil.

Iată că, după atâta timp, doamna profesoară Raluca Andraş îmi oferă o altă perspectivă asupra manierei în care ne bucurăm şi sărbătorim Naşterea Domnului, cea a „sufletului-iesle”  (reiau dintr-un interviu apărut în Observatorul de Covasna): „Crăciunul nu înseamnă cadouri, cumpărături nebune, haine scumpe, beculeţe, petreceri în cluburi, Moşi care de care mai moderni şi alte lucruri în care ne risipim toată vlaga (...) Mă uit şi mă-ntreb unde-i Hristos în toate astea? Unde a dispărut? Noi, de fapt, ce sărbătorim? Un brad frumos împodobit? El, Hristos, este cel pe care îl sărbătorim de Crăciun. Datorită Lui ne bucurăm”.

Aşa este, nici eu nu suport alergătura tâmpită şi obsesivă care însoţeşte, mai nou, Crăciunul. Cu siguranţă, am fi mai buni şi poate chiar mai drepţi dacă ne-am mulţumi cu „ieslea” cu care Hristos ne-a îmbogăţit sufletul. Dar Naşterea Domnului e o sărbătoare şi-atunci trebuie să suportăm inclusiv ideea că oamenii sărbătoresc în mod diferit acelaşi eveniment. Unii îşi fac sufletul iesle, pentru ei Crăciunul înseamnă moderaţie, reculegere, comuniune şi credinţă în bine. Pentru alţii, e o continuă alergătură şi-un prilej de înjurături printre dinţi. N-aş zice, însă, că printre cei din urmă se află doar neduşii la biserică... Sărbătoare e şi pentru unii, şi pentru alţii. Doar că fiecare o simte în felul lui.

Cred că ar fi nimerit să fim înţelegători şi cu cei mulţi, şi cu cei puţini. Pentru că, de fapt, acesta este spiritul Crăciunului. Drept pentru care, în numele acestui „suflet-iesle”, vă doresc ca armonia, sănătatea şi pacea să vă însoţească în minunata sărbătoare a Naşterii Domnului. Crăciun fericit!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
eugen, 24 decembrie 2011
Fiecare om se raporteaza la problemele religioase in functie de ceea ce crede,simte,stie sau crede ca stie.Tot asa , gradul de cultura generala ,religioasa si educatia primita acasa , de la mama si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.