ACTUALITATE 24 mai 2012

Două reprezentaţii “Ivanov” cu titrare în limba română

de Covasna Media | 118 vizualizări

În zilele de 24 şi 26 mai, joi şi sâmbătă, trupa Teatrului Tamási Áron va susţine două reprezentaţii “Ivanov” cu titrare în limba română. Posesorii Abonamentului Eugen Ionescu, şi cei interesaţi de un spectacol foarte contemporan în regia Ancăi Bradu, sunt aşteptaţi la spectacole în Sala Mare a teatrului. Bilete se pot cumpăra la Biroul de Evenimente Culturale din Sf. Gheorghe, şi se pot rezerva prin telefon, sunând la numerele 0267-312-104, 0746-208-811 sau 0728-083-336.

“Ivanov”, una din primele piese ale lui Cehov, ocupă un loc aparte în opera sa, dar şi în dramaturgia universală. Apar în ea primele semne ale dramaturgiei cehoviene – blazarea eroilor, dragostea fără speranţă, pustietatea vieţii la ţară, apatia elitei intelectuale –, dar spre deosebire de marile piese aşa numite „lirice” ale lui Cehov, în drama “Ivanov” aceste teme se regăsesc în situaţii şi conflicte mult mai bine conturate.

Ivanov este un tânăr de 35 de ani, care nu se ştie cum şi când şi-a pierdut pofta de viaţă şi se tot zvârcoleşte în căutarea cauzelor nefericirii sale. Mereu depresiv şi paralizat de spaima că totul este deja pierdut – tinereţe, iubire, căsnicie, moşie –, Ivanov ajunge prizonierul unor întrebări fără ieşire: Ce mai poate spera omul, când a trecut de jumătatea cea bună a vieţii? Odată părăsit de vitalitatea tinereţii, mai există vreo şansă de a o recâştiga? Dar cum mai poţi recâştiga ceva, când şi cele mai simple lucruri par de neatins şi nu mai eşti în stare să te bucuri de nimic din ce-ţi oferă viaţa? Are vreun rost această viaţă?

Cu acest spectacol, tânăra şi recunoscuta regizoare Anca Bradu face pentru prima dată cunoştinţă cu actorii Teatrului Tamási Áron şi cu spectatorii din Sfântu Gheorghe. Actualmente, Anca Bradu este regizor al Teatrului Radu Stanca şi lector universitar la Catedra de Arta Actorului din Universitatea Lucian Blaga, ambele din Sibiu. Ca regizor, a lucrat în teatre din Germania, Franţa, Finlanda, Serbia, Ungaria. În anul 2001, a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, cu spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, montat la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.