ACTUALITATE 6 iulie 2010

Covalact estimează creșterea cifrei de afaceri pe 2010

de Covasna Media | 145 vizualizări
Producătorul de lactate va investi în următorul an peste 1,3 milioane de euro în creșterea calităţii produselor Potrivit informațiilor apărute în presa națională, producatorul de lactate Covalact din Sfântu-Gheorghe va investi în perioada 2010-2011 peste 1,3 milioane de euro în creșterea calității produselor, diversificarea portofoliului, logistică și mărirea capacităților de producție și logistică. Aceasta investiție se adaugă celor 1,5 milioane de euro investiți în ultimii doi ani. Covalact estimează o creştere a cifrei de afaceri

Producătorul de lactate va investi în următorul an peste 1,3 milioane de euro în creșterea calităţii produselor

Potrivit informațiilor apărute în presa națională, producatorul de lactate Covalact din Sfântu-Gheorghe va investi în perioada 2010-2011 peste 1,3 milioane de euro în creșterea calității produselor, diversificarea portofoliului, logistică și mărirea capacităților de producție și logistică. Aceasta investiție se adaugă celor 1,5 milioane de euro investiți în ultimii doi ani.

Covalact estimează o creştere a cifrei de afaceri cu peste 10% comparativ cu anul 2009, când compania a înregistrat venituri de peste 25 milioane de euro.

De asemenea, Covalact va investi anul acesta peste un milion de euro într-o nouă campanie de comunicare – “Covalact de țară. Prea bun. Prea ca la țară” - cuprinzând activități de cercetare de piață, creație, producție, difuzare şi sampling național pentru promovarea brandului.

Covalact este lider de piață pe segmentul cottage cheese cu brandul “Brânzică de Casă” şi în top 10 producători pentru restul categoriilor de produse lactate prin produsele sub brandul Covalact de Ţară. Piața de profil este împărțită la nivel național de peste 200 de producători.

Portofoliul de produse al companiei acoperă întrega gamă de lactate, de la iaurt, smântână, brânză proaspătă, brânză Făgăraş, lapte de consum, chefir, frişcă, caşcaval, unt, lapte praf, până la produse fabricate din lapte de capră.

Înființată în anul 1969, Covalact este una dintre companiile cele mai importante pe piața românească de produse lactate. În prezent, compania este deținută de fondul american de investiții SigmaBleyzer Southeast European Fund, care mai deține în România şi brandul Lactate Harghita.

Covalact are o capacitate de prelucrare de 200.000 litri de lapte zilnic. Piața produselor lactate s-a contractat cu circa 3% în primele trei luni din acest an, în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu peste 10%, pe fondul crizei economice.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Blank Brain, 6 iulie 2010
Pt Gigi și Cititor! :) Ce ziceti, acceptam noi toti ceilalti ca voi sunteti niste flamanzi oligofreni care duc lipsa de atentie?
Cititor, 6 iulie 2010
pt. gigi. O observatie corecta, dar poate ca domnul admin nu cunosaste semnul care simbolizeaza publicitatea platita. Ce zici, acceptam aceasta incalcare a deontologiei profesionale din partea citeste integral
Dinparcare, 6 iulie 2010
@Gigi tu sigur n-ai citit vreodata Ziarul Financiar sau Capital. E plin de astfel de stiri, pe care lumea nu le plateste...sunt rezultatele unor comunicate de presa! Cum e una din cele mai importante citeste integral
gigi, 6 iulie 2010
O reclama celor de la Covalact. E gratis sau au platit pentru acest articol?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.