ACTUALITATE 23 noiembrie 2012

Consiliul Judeţean sprijină școlile cu program „after school”

de Székely Emőke | 47 vizualizări

Decizia CJ Covasna este o premieră națională.

CJ sprijina scolile cu program after schoolPreședintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a declarat în cadrul ședinței ordinare a CJ de ieri că instituția pe care o conduce va sprijini programele „after school” derulate în instituțiile de învățământ din județ.

„Legea învățământului prevede de ceva vreme faptul că autoritățile pot sprijini aceste programe, dar deocamdată nimeni nu a făcut-o. Decizia Consiliului Județean Covasna este o premieră națională, prin care munca de după programul de lucru a cadrelor didactice va fi sprijinită” – a declarat inspectorul șef din cadrul IȘJ Covasna, Keresztély Irma.

În opinia sa, această măsură va avea un efect pozitiv în special în cadrul școlilor din mediul rural, unde majoritatea cadrelor fac naveta, iar cu ajutorul sprijinului material oferit de Consiliul Județean aceste cadre vor fi motivate să rămână la școală și după program și să desfășoare activități after school. „Acest demers poate diminua diferența dintre școlile din mediul urban și cele din mediul rural” – a punctat Keresztély.

Proiectul de hotărâre a fost votat, urmând a fi stabilite exact sumele sprijinului și destinația acestora.

Teme articol: CJ After School
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.