ACTUALITATE 5 noiembrie 2008

Codicele „Apor“ se restaurează în Ungaria

de Covasna Media | 1503 vizualizări

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu-Gheorghe a iniţiat procesul de restaurare a Codicelui „Apor“ vechi de cinci sute de ani: piesa cea mai valoroasă a colecţiei institutului va fi re condiţionată de specialiştii Bibliotecii Naţionale „Széchényi“ din Ungaria în cursul anului viitor. Preţiosul document a fost predat la sfârşitul lunii octombrie specialiştilor maghiari. Codicele „Apor“ – fiind parte a Bibliei Husite – este cel de-al patrulea ca vechime printre monumentele lingvistice ale limbii maghiare, care conţine psalmi, rugăciuni. Starea obiectului de artă – făcut probabil în secolul XV – este precară, literele cad în mod continuu din cauza cernelii de aciditate ridicată, motiv pentru care foarte rar a fost posibilă scoaterea sa la vedere. Deşi după schimbarea regimului s-a încercat de două ori restaurarea sa, ambele încercări au fost sortite eşecului, astfel expunerea sa la expoziţia de monumente lingvistice din Budapesta din toamna anului viitor are o semnificaţie aparte. Biblioteca Naţională „Széchényi“ din Budapesta a împrumutat obiectul de artă special pentru această expoziţie, astfel poate avea loc şi restaurarea lui. Codicele „Apor“ a fost donat muzeului nostru în 1877 de către baronesa Apor Zsuzsánna. Textul codicelui a fost publicat în 1881, iar în 1942 s-a editat şi un facsimil al acestuia la Budapesta. Tot acolo a supravieţuit originalul sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ajungând acasă la Sfântu Gheorghe abia în 1953.

Bianca Stupu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.