ACTUALITATE 21 iunie 2012

Cei doi poliţişti implicaţi în cazul “Pistolul” au fost destituiţi

de Mediafax | 657 vizualizări

Cei doi poliţişti implicaţi în cazul morţii unui candidat PCM la Consiliul Local al comunei covăsnene Băţani, care s-a împuşcat accidental în cap cu pistolul unuia dintre agenţi, au fost destituiţi din funcţii de conducerea Poliţiei Judeţene Covasna.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Judeţeană Covasna, conducerea instituţiei a dispus destituirea din funcţii a celor doi poliţişti implicaţi în incidentul din 9 iunie, din Băţani, soldat cu decesul unei persoane.

“Măsura a fost luată după parcurgerea procedurii de cercetare prealabilă şi în urma analizării faptelor în consiliul de disciplină”, arată sursa citată.

Potrivit Poliţiei, măsura le-a fost comunicată celor implicaţi, conform procedurii.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, pentru ucidere din culpă, neglijenţă în serviciu şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Unul dintre candidaţii Partidului Civic Maghiar (PCM) la Consiliul Local al comunei covăsnene Băţani, Veres Lorand, a murit în seara dinaintea alegerilor locale după ce s-a împuşcat accidental în cap cu pistolul unui poliţist care îi era prieten.

Poliţia oraşului Baraolt a stabilit că doi poliţişti ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Baraolt care patrulau prin localitate au fost invitaţi de un prieten al unuia dintre ei să servească masa la locuinţa acestuia din comuna Băţani.

În jurul orei 20.30, gazda i-a solicitat unuia dintre poliţişti să îi arate armamentul din dotare. Acesta a refuzat iniţial, dar la insistenţele repetate ale gazdei i-a încredinţat pistolul, pe motiv că erau buni prieteni şi se cunoşteau de mult timp.

“După ce a primit pistolul, bărbatul de 43 de ani l-a manevrat imprudent, împuşcându-se accidental în cap şi cauzându-şi o plagă care i-a provocat moartea”, afirmau reprezentanţii Poliţiei.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, declara că bărbatul care a murit este Veres Lorand, candidat PCM pentru Consiliul Local Băţani, el fiind primul pe lista candidaţilor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, procurorul Marcel Antonescu, declara ulterior că a fost începută urmărirea penală a agentului de Poliţie Bedo Imre, cu arma căruia s-a împuşcat Veres.

Ulterior, agentul de poliţie Bedo Imre a fost audiat, el fiind inculpat pentru comiterea a patru infracţiuni: ucidere din culpă, neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducere pe drumuri publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţistul este urmărit penal în stare de libertate, dar Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus în cazul său interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.

Un al doilea poliţist, aflat la faţa locului în timpul serviciului, a fost cercetat disciplinar de Poliţie, iar alţi doi poliţişti sunt martori în acest caz, dar aceştia nu se aflau în ziua respectivă în timpul programului de lucru.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.