ACTUALITATE 8 ianuarie 2009

Bienala Internaţională de Teatru „Reflex” - un festival marca Teatrul Tamási Áron

de Covasna Media | 1560 vizualizări
Cu ocazia împlinirii, în stagiunea 2008/ 2009, a 60 de ani de existenţă, Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe pregăteşte prima ediţie a Bienalei Internaţionale de Teatru „Reflex“, un festival de teatru ce se va organiza, începând din 2009, din doi în doi ani. Potrivit directorului Teatrului Tamasi Aron, regizorul Bocsardi Laszlo, Bienala „Reflex” reprezintă cel mai important eveniment cultural al acestui an pentru întreaga zonă a Secuimii, oferind încă o ocazie pentru ca Sfântu Gheorghe să devină centrul cultural al acesteia. „Datorită importanţei pe care o reprezintă acest festival, ne-am hotărât să aducem la Sfântu Gheorghe cele mai importante spectacole din România, Ungaria, Cehia şi Polonia. Vom invita, totodată, un spectacol din Occident, al unui teatru foarte important din Germania, Deutsches Theater Berlin, pentru a fi reprezentată în festival cultura teatrală occidentală contemporană. Scopul ...

Cu ocazia împlinirii, în stagiunea 2008/ 2009, a 60 de ani de existenţă, Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe pregăteşte prima ediţie a Bienalei Internaţionale de Teatru „Reflex“, un festival de teatru ce se va organiza, începând din 2009, din doi în doi ani. Potrivit directorului Teatrului Tamasi Aron, regizorul Bocsardi Laszlo, Bienala „Reflex” reprezintă cel mai important eveniment cultural al acestui an pentru întreaga zonă a Secuimii, oferind încă o ocazie pentru ca Sfântu Gheorghe să devină centrul cultural al acesteia. „Datorită importanţei pe care o reprezintă acest festival, ne-am hotărât să aducem la Sfântu Gheorghe cele mai importante spectacole din România, Ungaria, Cehia şi Polonia. Vom invita, totodată, un spectacol din Occident, al unui teatru foarte important din Germania, Deutsches Theater Berlin, pentru a fi reprezentată în festival cultura teatrală occidentală contemporană. Scopul festivalului îl reprezintă analiza situaţiei mişcării teatrale din Centrul şi Estul Europei, ceea ce ne va ajuta să păşim mai departe”, explică directorul Bocsardi Laszlo Bienala „Reflex”. Festivalul gândit de către cei de la Teatrul Tamasi Aron va debuta pe 17 martie, urmând ca spectacolele cuprinse în programul său să poată fi urmărite la Sfântu Gheorghe până pe 29 martie.

Seminarii de critică la Sfântu-Gheorghe

Un alt punct de atracţie al Bienalei „Reflex” pentru lumea teatrului va fi şi prezenţa la Sfântu Gheorghe a unui grup de critici, parte a Forumului Interna ţional al Criticilor de Teatru. Reuniţi de câteva ori pe an, în diverse colţuri ale lumii, pentru a susţine seminarii pe tema criticii de teatru, membri ai Forumului vor fi prezenţi la Sfântu Gheorghe pentru a desfăşura astfel de seminarii.

Bani pentru cultură

Estimat a se ridica la 700.000 de lei, bugetul festivalului propus de Teatrul Tamasi Aron a primit susţinerea Consiliului Judeţean Covasna şi a Primăriei Sfântu Gheorghe, fiecare dintre cele două instituţii contribuind cu câte 200.000 de lei. „Bugetul acestui festival este unul mare, iar cea de-a treia parte va trebui obţinută prin cei care vor crede că situaţia culturală a regiunii este foarte importantă”, consideră Bocsardi Laszlo, exprimându-şi speranţa şi încrederea că după aceste „injecţii financiare” ale autorităţilor locale, Bienala va beneficia de susţinerea oamenilor înstăriţi şi a firmelor, urmând ca acelaşi buget să fie completat şi din veniturile Teatrului din bilete şi abonamente.

Monica Rizea

Teme articol: teatru Bocsardi Reflex
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.