ACTUALITATE 2 aprilie 2012

Au început înscrierile pentru „Olimpiada mustăţilor” şi „Parada cârnaţilor”

de Agerpres | 102 vizualizări

Organizatorii „Olimpiadei mustăţilor” şi ai „Paradei Cârnaţilor”, ce vor avea loc în această primăvară la Sfântu Gheorghe, au dat startul înscrierilor, la cele două competiţii putând participa atât concurenţi din ţară, cât şi din străinătate.

Grubisics Levente, unul dintre organizatori, a declarat vineri că „Olimpiada mustăţilor”, ajunsă la cea de-a patra ediţie, va avea loc pe data de 29 aprilie, în cadrul „Zilelor Sfântu Gheorghe”.

Ca şi în anii precedenţi, juriul va premia cea mai lungă, cea mai inedită, dar şi cea mai „secuiească” mustaţă, iar câştigătorii vor participa la un concurs european „de profil” ce va avea loc în Ungaria.

„Olimpiada mustăţilor” a fost iniţiată la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, el însuşi posesorul unei mustăţi secuieşti.

Anul trecut concursul a fost câştigat de harghiteanul Zsigmond Mihaly, care şi-a adjudecat premiul I la categoria lungime, cu o mustaţă de 74 de centimetri.

„Parada cârnaţilor”, organizată de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) şi Ordinul Cavaleresc Gastronomic „La foc liber” din Transilvania, va avea loc pe data de 19 mai.

Directorul executiv al ASIMCOV, Vajda Lajos, a declarat că în acest an se împlinesc zece ani de la prima ediţie şi se aşteaptă participarea a cel puţin o sută de echipe din ţară şi străinătate. Juriul va puncta atât gustul cârnaţilor, reţetele după care au fost preparaţi, cât şi felul în care sunt decorate bucatele.

Vajda Lajos a menţionat că acest festival are ca scop promovarea tradiţiilor gastronomice şi atragerea cât mai multor turişti în judeţul Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.