ACTUALITATE 29 februarie 2012

Apel pentru susţinerea ulmului din Căpeni pentru titlul „Arborele european al anului”

de Agerpres | 499 vizualizări

Asociaţia speo-turistică şi de protecţie a naturii „Lumea pierdută” din Baraolt a lansat un apel public pentru susţinerea candidaturii ulmului din Căpeni pentru titlul „Arborele european al anului”.

Preşedintele asociaţiei, Demeter Zoltan, a declarat că în competiţie sunt înscrişi şase arbori, iar titlul va fi adjudecat de copacul cu cele mai multe voturi, procesul de votare urmând să se încheie pe 29 februarie a.c.

„Suntem pe ultima sută de metri şi avem şansa să aducem în România pentru a doua oară titlul Arborele european al anului”, a declarat Demeter Zoltan, amintind că anul trecut acesta a fost câştigat de un tei din localitatea harghiteană Liliceni.

Organizatorii au decis ca în ultimele zile de concurs să nu mai afişeze numărul de voturi, dar înainte de a deveni secret, ulmul din Căpeni ajunsese pe poziţia a doua a clasamentului, la mică distanţă de un tei din Ungaria. Acesta poate fi votat pe site-ul www.treeoftheyear.org

Ulmul din Căpeni s-a calificat în finala europeană după ce a câştigat anul trecut competiţia naţională cu aproape 13.100 de voturi. Acesta are peste 300 de ani, o înălţime de peste 35 de metri şi o circumferinţă de 7,3 m, fiind nevoie de 5 adulţi ca să îl cuprindă cu braţele.

În concurs mai sunt înscrişi şase arbori din Bulgaria, Cehia, Franţa, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Franţa concurează cu un arbore de fistic din Corsica, cu o vechime de aproape 1.000 de ani, iar Ungaria cu un tei bătrân de 400 de ani, despre care se spune că ar avea puteri magice, iar proprietarii obişnuiesc să-i prezinte fiecare nou membru al familiei. Şi slovacii concurează tot cu un tei, vechi de peste 300 de ani. Pe vremuri, orice înţelegere încheiată sub acest copac, în prezenţa a doi martori, căpăta statut oficial, asemenea oricărui act semnat la notar. Despre stejarul polonezilor, vechi şi el de două secole, se spune că are puterea de a împlini visele. Bulgaria concurează tot cu un ulm, de 700 de ani, cunoscut şi el drept copacul dorinţelor.

Concursul „Arborele european al anului” este organizat de Fundaţia Cehă de Parteneriat pentru Mediu şi încearcă să atragă atenţia oamenilor asupra importanţei protejării arborilor bătrâni şi a biodiversităţii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.