ACTUALITATE 23 septembrie 2010

Acuzații grave la adresa Spitalului Județean

de Ana Sidon | 81 vizualizări
Familia unui pacient este nemulțumită pentru că acesta nu a fost internat la timp. Bărbatul în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața la două zile după ce s-a prezentat prima dată la Urgență Cazul unui bărbat în vârstă de 67 de ani, din Valea Mare, a declanșat o anchetă internă în cadrul Spitalului Județean Covasna, după ce familia lui a acuzat neinternarea victimei la timp, fapt care ar fi dus la moartea ei. Lupșa Gyorgy, din Valea Mare, s-a prezentat la Urgență în după-masa zilei de duminică, având o tăietură suprainfectată la picior, dar nu a fost internat, ci a fost trimis acasă pentru a urma tratamentul

Familia unui pacient este nemulțumită pentru că acesta nu a fost internat la timp. Bărbatul în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața la două zile după ce s-a prezentat prima dată la Urgență

Cazul unui bărbat în vârstă de 67 de ani, din Valea Mare, a declanșat o anchetă internă în cadrul Spitalului Județean Covasna, după ce familia lui a acuzat neinternarea victimei la timp, fapt care ar fi dus la moartea ei.

Lupșa Gyorgy, din Valea Mare, s-a prezentat la Urgență în după-masa zilei de duminică, având o tăietură suprainfectată la picior, dar nu a fost internat, ci a fost trimis acasă pentru a urma tratamentul sub supravegherea medicului de familie.

Directorul medical al Spitalului, Albert Istvan, a declarat că bolnavul a venit la Urgență duminică după-masa, cu o plagă suprainfectată la piciorul stâng. El avea și diabet și era hipertensiv.

Potrivit lui Albert, omul avusese laba piciorului stâng amputată în urmă cu aproximativ un an și se vindecase bine, inclusiv transplantul de piele pe care îl suferise a avut succes, dar acum o săptămână omul s-a lovit la picior și se infectase, astfel că a mers la Urgență.

„A fost consultat de medicul primar chirurg, și pe considerentul că plaga nu este recentă, nu necesită intervenție promptă, a decis să nu fie internat, ci să fie acordat tratament local și antibiotice, care pot avea loc sub supravegherea medicului de familie din Valea Mare. A doua zi, medicul de familie a trimis pacientul cu bilet de trimitere la Chirurgie, el considerând că necesită spitalizare întrucât bărbatul era febril în acea zi de luni. Luni dimineața a ajuns la Spital, tot la Urgență, deși avea bilet pentru Chirurgie. Medicul l-a consultat la ora 13 și a decis internarea lui”, a declarat directorul medical Albert Istvan.

Potrivit acestuia, între timp și diabetul pacientului internat s-a dezechilibrat, iar pe lângă tratamentul cu antibiotice a început și echilibrarea diabetului.

Întrucât spre seară erau încă probleme, pacientul a fost transferat la secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI).

„Glicemia a scăzut marţi spre dimineață, dar a intervenit o hemoragie digestivă, pacientul a vomitat sânge, iar cauza imediată a morții, așa cum reiese din autopsie, a fost o hemoragie digestivă superioară, cu hematemeză”, a mai spus dr. Albert.

În opinia acestuia, medicii nu au avut vreo vină în modul cum s-a acționat, dar a spus că zilele acestea va documenta cazul, respectiv va avea loc o anchetă internă pentru a fi siguri că nu s-a comis nicio greșeală sau deficiență în actul medical, scheme terapeutice și așa mai departe.

Medicul de familie din Valea Mare, Claudia Savu, ne-a declarat că a consultat pacientul la el acasă luni dimineața, la solicitarea fratelui, iar cu această ocazie a constatat că avea o stare foarte gravă, cu tensiune arterială prăbușită, o secreție urât miroasitoare la bontul chirurgical de la piciorul amputat, risc septicemic crescut și deficit motor la brațe, pentru toate acestea necesitând internare.

„Chiar eu am chemat Ambulanța, care l-a dus la spital. Era un pacient cu tare multiple, necesita consult interdisciplinar, dar consultul chirurgical era primordial, precum și cel cardiologic, diabetologic, neurologic”, a declarat Claudia Savu.

Medicul de familie spune că, din informațiile primite de la familie, starea victimei începuse să se deterioreze cu o zi înainte, duminică. În opinia ei, un consult interdisciplinar ar fi putut descoperi anemia care precede o asemenea hemoragie care i-ar fi cauzat moartea.

Familia analizează posibilitatea de a da în judecată unitatea medicală.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
diana, 23 octombrie 2010
lipseste motivatia in acest spital,adaugata si atmosfera de teroare in ambalaj complet.ramane de spus doar ca,pacat ca mai traieste personalul medical.e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a citeste integral
''panoramix'', 24 septembrie 2010
Da ce sa va zic ?! Mortul este intodeauna vinovat!!! Asa cum am spus-o cu ceva vreme in urma in cadrul unui alt articol legat de plecarea in masa medicilor si asistentilor din cauza salarilor , ne citeste integral
coca, 23 septembrie 2010
Asa este din pacate nu este singurul caz cand pacienti sunt tratati cu indiferenta!
carmen, 23 septembrie 2010
Septicemia-daca asta se considere cauza mortii,nu se formeaza in doua zile,de ce se apeleza in ultimul moment la ajutorul medicilor?-si se da vina pe ei?-nu sunt nici ei D-zeu.
Primar_la_Hetea, 23 septembrie 2010
Cum sa inchizi cel mai important spital din judet, mai Cititor ? Tu te auzi ce spui ? Ce facem cu bolnavii ? Binenteles ca medicii sunt destul de limitati, nu aparatura performanta, dar cel putin nu citeste integral
cititor, 23 septembrie 2010
Din pacate nu este singurul caz. daca exista un pacient cu mai multe boli medicii din covasna nu sunt in stare sa lucreze impreuna sa salveze un pacient, sau poate nu le pasa... Ar trebui inchis citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.