ACTUALITATE 25 martie 2012

„Mă doare că tineretul e învrăjbit...”

de Covasna Media | 115 vizualizări
Interviu cu fostul director Covalact și fost președinte PNL Covasna, Ioan Bălan. Om de afaceri în primul rând, dar și implicat în politică pentru o scurtă perioadă, Ioan Bălan rămâne un personaj fascinant și controversat, o personalitate a județului Covasna. După vânzarea Covalact, societatea a atins...

Interviu cu fostul director Covalact și fost președinte PNL Covasna, Ioan Bălan.

Om de afaceri în primul rând, dar și implicat în politică pentru o scurtă perioadă, Ioan Bălan rămâne un personaj fascinant și controversat, o personalitate a județului Covasna. După vânzarea Covalact, societatea a atins un nivel ridicat pe țară, fiind deja un brand recunoscut. La originile acestui brand au stat însă multă muncă, dedicare și o privatizare despre care Ioan Bălan vorbește acum cu detașare și împăcare. Dincolo de această mare realizare, rămân însă aspectele legate de comunitate, politică și actuala stare a lucrurilor – chiar dacă nu se mai implică direct, Ioan Bălan are convingerile sale ferme și, în cadrul acestui interviu, a făcut o radiografie personală a actualei stări de fapt.

 

– Domnule Bălan, să facem o rememorare a vremurilor trecute, a începuturilor și parcursului dvs. spre ceea ce a însemnat brandul Covalact.

– Da... Covalact a fost și va rămâne dragostea mea – sigur, păstrând proporțiile vizavi de celelalte feluri de iubire. Am crescut cu industria laptelui și am pus totul în această muncă. Începuturile au fost oricum mai ușoare decât cele de acum ale tinerilor absolvenți – acesta e un lucru pe care cine nu-l recunoaște sau cine-l neagă o face din necunoaștere și eventual dintr-o proastă înțelegere a lucrurilor. Pe vremuri, când terminai școala știai că ai un loc unde te duci să muncești și chiar să bați cu pumnul în masă – erau repartițiile. Eu am nimerit în Covasna, la Industria laptelui – sigur, pe vremea aia, industria laptelui era ceva așa... nedefinit: fabrica din Baraolt singura, la Târgu-Secuiesc se băteau primele eșaloane și apoi la Sfântu-Gheorghe era la blocul ADAS o casă ce a fost apoi dărâmată – acolo, în niște barăci era conducerea, se mai aducea și lapte... Unde e acum sediul PNL, în beci, se făcea brânză de burduf – foarte interesant cum a evoluat locația. Eu mi-am început ucenicia la Baraolt, ca tehnolog în stagiatură – se muncea, mai era și distracție... În 1973 am mai ajuns și pe la UTC – cu propaganda, cu tineretul muncitor, am învățat și de acolo o mulțime de lucruri bune pentru formare, așa, a unui profil mai larg. Sigur, nu am făcut lucruri care să-mi placă  neapărat, am ajuns mai mult împins de la spate, dar n-am visat la promovări de natură politică. Adevărul e că la momentul la care mi s-au propus astfel de lucruri, eram în dificultăți cu conducerea Covalactului – mă șicana directorul, eu eram mai rebel și aveam de gând să plec în altă parte, la Brașov. Am stat totuși trei ani la UTC, ultima „creștere” a fost ca secretar cu propaganda și când am cunoscut foarte multă lume – care între timp a evoluat în conducerea județului, eu m-am oprit, n-am mai vrut. Dar ceva tot am învățat, atunci am cunoscut mulți oameni din cultură, învățământ, dar și din „clasa muncitoare”...

– Ce-a urmat apoi?

– Mi s-a cerut să mă decid: înapoi la Covalact sau mai sus în partid. Și am ales să mă întorc la Covalact și am fost numit director – și atunci se „numea”, ăsta-i adevărul... de fapt nu s-au schimbat multe lucruri, vedeți, numai că se schimbă aura unora – unii se numesc democrați, ceilalți se numeau dictatori. Dar baza e aceeași – impunerea. Mie nu aș zice că mi s-a impus, ci mi s-a dat varianta – așa sau așa. Am optat pentru treaba cu laptele, mi-au zis că nu-s prea bine pregătit, că mai trebuie să învăț, nu doar să fac brânză, sana și iaurt. Așa am mers la Școala pentru pregătirea cadrelor de conducere din economie și agricultură, la postuniversitară la București, în cadrul Școlii Ștefan Gheorghiu. Trebuie să spun că era o școală extraordinară... sunt azi prejudecăți legate de această școală, dar eu am cunoscut acolo oameni valoroși, care au demonstrat în timp și acum în democrație ce sunt în stare să facă. Am revenit în 1978 și am continuat ca inginer-șef până în 1981. M-au numit director apoi și tot director am rămas, până mi-am încheiat cariera, în 2008.

– Între timp, a venit Revoluția...

– Da, a venit Revoluția și... ca la Revoluție! Sus-jos, contestații, „nu-i cu noi, e împotriva noastră”, „e comunist”... din astea. S-au vehiculat tot felul de prostii, au venit de vreo trei ori să mă dea jos...  Eu puteam să plec, dar nu să mă dea jos unii sau alții. Dacă plecam, eu tot ceea ce știam făceam, luându-mi oamenii cei mai buni. Am avut pe atunci și susținători dar și contestatari, dar oameni mulțumiți sută la sută de un conducător nu există, pentru că nu poți să fii și să cazi în grația tuturor dacă ai principii și reguli care ceri să fie respectate. Sigur, mai dai și rateuri, te mai păcălești, dar asta e.

– Vorbiți-ne despre privatizarea Covalact, despre rețeta aplicată în acest caz.

– Am demarat privatizarea în 1994 și am realizat-o, spre bucuria noastră, foarte repede deși greu, comparativ cu alții. A fost o privatizare benefică pentru toți cei care au lucrat acolo, era singura treabă prin care puteam menține ceea ce se făcuse până atunci. Am făcut totul cu bună-credință, nu a fost o chestie de a face privatizare ca să devalizăm. Din contră, mulți îmi ziceau să nu mai investesc, să vând direct. Așa s-a făcut că în jumătate de an am fost gata cu privatizarea, având și contracte încheiate... Nu a fost o rețetă neapărat, ci bună-credință; alții au dat greș din cauza intereselor, în general cei care au făcut privatizarea pe împrumuturi bancare. Noi nu am lucrat cu credite, aici am fost presat, că se dădeau credite pe atunci. Dar orice credit trebuie rambursat, iar eu am fost împotriva acestor metode, am avut și colaboratori foarte buni. Și am venit toți cu bani pentru avans, fiecare cu cât a putut. Au fost drumuri nenumărate la București, au apărut și contestatorii care ne puneau frână, că am subevaluat, că eu trag sforile... tot felul de porcării. Au trecut și astea și am făcut echipă bună cu toți cei din jur – șefi, directori economici, toți. Noi am gândit o privatizare alături de producătorii de lapte, de pensionari. N-a fost simplu, dar am reușit, a fost o chestiune de viziune, că mulți vedeau doar câștigul. Până la urmă ne-am privatizat, am avut de toate, am dat dividente până-n 2000, an de an – practic toată lumea și-a scos banii pe care i-a investit și cu ocazia asta a început apoi și circul mai mare cu contestatarii din interior – că de ce-a luat Bălan mai mult. Păi Bălan a luat mai mult pentru că a pus mai mult – m-am împrumutat peste tot, la prieteni, la diverși, pentru că oamenii aveau încredere în mine. Dar am avut împrumuturi mari, ultimele le-am achitat prin 2003-2004, cum m-am înțeles cu oamenii. Între timp, Covalactul a tot crescut și s-a clasat mereu printre primele din țară.

– Și totuși ați renunțat...

– Când am văzut „ce bine” sprijină Statul român capitalul românesc, mi-am zis că e momentul să fac pasul spre vânarea acțiunilor, Covalactul fiind atunci pe vârf. Sigur, din 1998 aveam deja parteneriate străine, mereu am evoluat, nu am stat. Ne-au curtat mulți, iar în final am mers pe ideea că vând, deși am avut momente în care am crezut că o pot duce. În 2007 m-am hotărât asupra celor de la Sigma Blazer. Adevărul e că firma Covalact a fost „o fată frumoasă” și cu picioarele pe pământ, nu doar coafată bine. O companie foarte cunoscută pe piață, deși nu la nivel național; acum e o mare împlinire că a devenit națională – sigur, e și un sistem mai avantajos prin supermarketuri, nu se mai lucrează ca la început. E un lucru bun ce se întâmplă acum cu Covalact, se fac investiții în continuare, se diversifică și se întărește baza de producție prin tehnologii, echipamente și o preocupare deosebită pentru materia primă – relații bune cu producătorii. Toate astea au făcut Covalactul să fie o societate viabilă și cu perspective. Eu zic că am făcut o treabă bună. Sigur, managementul actual și politica patronatului sunt altele, fiind fond de investiții e limpede ceea ce va urma – în ceva timp se va face exitul, se va găsi un cumpărător care va stabili politica pe termen lung. Oricum, Covalactul e brand, nu are frunzuliță dar are munți. Nu mai e Covalactul care era, s-a mărit, este practic un grup puternic, care valorifică foarte bine resursa de materie primă din aceste județe – Covasna, Harghita, Brașov, Mureș.

– Ce-a urmat pentru dumneavoastră după vânzarea Covalactului?

– Păi am mai stat cu ei vreun an jumătate, dar în cele din urmă am văzut că nu e cazul să mai rămân. Îmi cunosc limitele, nu e prea plăcut să te bombardeze cu mailuri... dacă așa e modern, eu am zis nu. Pe urmă, discuțiile directe cu cei din board-ul grupului trebuie purtate în engleză iar eu nu mă prea englezesc... sau chiar deloc și mi-am zis că nu e bine... Eu sunt mai conservator, văd altfel lucrurile, stiu ce m-a dus pe mine la succes și mă surprinde când văd că ei fac altfel... dar asta nu e neapărat rău. Nu mi-am dorit să fiu criticul lor, m-au înțeles. Sigur, când mă invită la discuții, particip... dar nu mai au nevoie, că specialiști se găsesc.

– Ne-ați vorbit mult despre Covalact, dar oamenii vă știu și ca om implicat în politică.

– Da... dar nu atât de mult, deși e adevărat că am făcut și ceva politică.  În 1990 am fost și prefect pentru 13 zile, dar mi-am dat demisia că erau prea mulți în jur care vroiau prea multe, era un haos, prea multă colcăială, fiecare vroia ceva. Partea maghiară, UDMR, mă contesta, românii aveau și ei interese. Nici nu aveam cu cine să lucrez, toți fugeau, unii vroiau să mi se urce-n cap, alții să mă dea la o parte. Apoi am fost propus de maghiari ca subprefect, dar nu am stat decât două săptămâni – am plecat într-o călătorie și când m-am întors m-am trezit că nu mai eram nici subprefect. Ei, așa e lumea, erau multe interese iar mie nu mi-a plăcut să fac jocurile unora și altora. Până la urmă, la noi asta-i treaba: se povestește mult și se face puțin. Le-am spus-o tuturor, dar maghiarii nu au vrut colaborare cu mine, deci eram ca fiul ploii, nu puteam fi prefectul meu sau al câtorva care se vedeau deja în căruță.  A fost bine c-am renunțat, că pierdeam vreme cu „poveștile”. Apoi, prin 2001 m-am întors în politică, poate a fost un lucru bun, că altfel cădea PNL-ul pe mâna unor aventurieri, a unor oameni de nimic care credeau că prin politică ajung la mari profituri.

– Ce a urmat după ce ați venit la PNL?

– Au urmat patru ani de conducere. Dar în final, PNL m-a dezamăgit. Primul care a făcut-o a fost domnul Tăriceanu, care n-a dat nici doi bani pe filiala din Covasna – noi eram buni doar așa, ca să fie și-n Covasna o filială, să fie la alegeri niște candidați... Nu ne-a luat nici în seamă Tăriceanu, a cântărit în cântarul politic voturile UDMR-ului, nu pe noi, care aveam totuși organizații, membri. M-am așteptat pe vremea aia măcar să mă asculte, eu nu i-am cerut să fiu prefect, nu i-am cerut funcții. Marea Alianță D.A. a fost un fâs care a intrat în doliu, pentru că deși am pornit cu Dreptate și Adevăr, aceste cuvinte mari, s-a dovedit a fi o chestie așa... de înnebunire a prostimii. Aveam pe atunci oameni buni la PNL, eu voiam prefect de la noi, maghiar, dar de la PNL, nu de la UDMR, care ne-a lucrat... Ei, nu am înțeles pe atunci că așa se face, eram necopt, acum văd că se practică astfel de jocuri. Nu am așteptat atunci să mă dea afară PNL-ul, mi-am dat demisia. Numai deziluzii am avut cu politica – pentru vremurile de azi e perfectă melodia lui Dan Bittman și a Angelei Gheorghiu – Nu mai e timp. Pentru că nu mai avem timp de minciuni, dezamăgiri... E timpul să ne trezim, că nu mai e timp, au trecut 22 de ani numai în minciuni și dezinformări și din păcate cădem mulți în plasa dusului cu vorba, a promisiunilor nefondate.

– Vă mai atrage politica?

– Categoric nu. Dar urmăresc tot ce se întâmplă, căci mereu suntem sub umbra politicului. Dar trebuie schimbări. În primul rând, dacă se poate, toți la vot! Sigur, soluția cu bâta nu mai merge, pentru că nu mai e ca-n ’90, când lumea era solidară împotriva politicului. Acum lumea e divizată, ruptă. Ca o cană de cristal care s-a spart – așa e societatea românească, împărțită în tot felul de interese, iar acesta e un lucru grav. Și asta e opera PDL-ului și a stimatului nostru președinte Traian Băsescu. De asta trebuie să facem ceva pe economic, pe social. De asta apar probleme specifice zonei noastre – schimbarea numelor străzilor, situația de la UMF Târgu Mureș, desființarea unor secții române din școli – acesta e efectul separatismului promovat zi de zi, cu încrâncenare de cei de la UDMR, susținuți de alte partide care-și văd doar interesele financiare și care se cred veșnici. Pe mine mă doare acum că tineretul e învrăjbit... vorbim de multiculturalitate, dar mergem spre monocultură. În probleme de limbă, de cultură, de tradiții, trebuie să ne unim, nu să tăcem! Numai așa putem fi luați în seamă. Românii din zona asta sunt rău – fiind puțini, au putut fi ușor compromiși. Noi am fi o forță de luat în seamă dacă ne-am pune reprezentanți capabili, oameni care să vrea să facă ceva. Nu să facem ceva împotriva celorlalți, care vorbesc altă limbă sau au altă cultură – ăsta e un cretinism. Nu, noi trebuie să facem ceva pentru noi! Pentru asta trebuie să ne uităm mai bine în grădină la noi, că la noi sunt uscăturile... dar de-ar fi doar uscături! Dar sunt și verzeturi care cresc...

– Cum vedeți politica de la nivel județean?

– Proastă politică! Eu când eram la PNL nu am dat nicio contribuție la Centru. Politica trebuie gândită în interesul comunității, nu a PNL-ului sau a oricărui alt partid pe țară. Ne trebuie reprezentanți buni, cei mai buni, cu ăștia trebuie mers, nu cu câte șase! A mai apărut și partidul ăsta de ecran de televior, căruia dacă i-ai luat curentul nu mai e partid... ce e asta??

– Dar PNL Covasna, cum vi se pare în prezent?

– Este ceva... de nu e. Sediul ăla e mai mult închis... eu mă întâlnesc cu oameni care-mi spun că vor să se înscrie în PNL și nu au unde, că e mereu închis... Domnule, măcar să pună un  orar, să facă un program, să știe omul că e ceva acolo, un președinte ceva... E dureroasă o asemenea situație. Rolul lor e de a vedea interesele comunității, nu ale partidului, că partidul are chestiuni la nivel de țară... Dar ei aici nu-s în stare să facă nimic, sunt oameni mici care văd doar interesul strict al nevoilor lor, ambițiilor lor personale. Mi-e și rușine dacă mă întâlnesc cu câte un cetățean ce mă roagă să-i fac „intrarea” la PNL. Nu, nu... pentru mine e limpede. Dumnezeu mi-a ajutat, am avut și noroc și nu m-aș mai întoarce în politică. Implicarea politică nu m-a ajutat neapărat – material, am cheltuit... dar mi-am făcut prieteni, mulți. Pe vremea în care eram în PNL am fost sponsorizat eu de către prieteni – pentru partid, de către oameni care sunt și în UDMR, sunt convins că sunt și în PSD sau PCM. Aceste treburi nu le poți face doar dând din gură, trebuie să și dovedești ce poți face. Sunt posibilități de a face... dar la noi se încurajează escrocii, cei care dau tunuri, nu economia.

– Cum caracterizați actuala stare generală a țării?

– România e într-o stare jalnică – iresponsabilii de la cel mai înalt nivel spun că pe noi nu ne mai atinge nimic... Dar cum se poate să le iei oamenilor de la gură, cum se poate să le iei din salarii, să iei de la pensionari...? Sunt oameni care au muncit cinstit, că înainte nu se fura ca acum, furau doar unii, puțini. Dar noi acum nu suntem în stare să facem 100 de kilometri de autostradă. Școlile le desființăm – am ajuns pe primul loc în Europa cu analfabetismul. Și ăștia nu sunt neapărat că nu știu să citească, nu, mai fac și facultăți și tot analfabeți sunt! Puțin optimism mi-au adus ieșirile în stradă... La noi însă, prefectul și-a arătat mușchii imediat ce au ieșit oamenii. Nenorocirea asta e: România e divizată, ăsta e cel mai mare rău. Oamenii trebuie însă să aibă curaj, nu poate fi cumpărată toată lumea! E multă disperare, la categoriile cele mai defavorizate: pensionarii și tineretul. De asta ne pleacă tinerii – pentru că au demnitate. Și nu pleacă de bine, nimeni nu pleacă de bine... poate doar cu gândul de mai bine.

– În încheiere, aș vrea să schimbăm puțin registru și să ne vorbiți despre ceea ce vă împlinește.

– Mă împlinește ceea ce am realizat, iar acum mă bucur de roadele muncii mele. Am împlinirea în copiii mei, în nepoțeii mei. E minunat să fiu bunic – am o nepoțică și un nepoțel, care-mi umplu și-mi luminează sufletul. Nu-s așa de bogat la capitolul nepoți, dar eu tot sper că or să mai vină și alții. Cu nepoțica deja am ajuns departe, se transformă într-o domnișoară. Nepoțelul însă e mic, vorbește... îmi spune pe nume, e minunat. E atât de frumos să fii bunic... nu mai am timp, îmi dau seama... Mi-am făcut și de lucru – o fermă la Cernat. Nu e o afacere, că mai mult dau bani din buzunar; dar am căluți, vaci, găini, câini, ponei, oi, capre, purcei, porumbei... Așa frumos vorbesc cu animalele, le-am botezat, e o frumusețe... Mai sunt probleme cu oamenii cu care lucrez acolo, dar am o ocupație – pentru că mi-am dorit să am așa ceva, o muncă, dar nu ceva intelectual. Am, deci, cu ce să mă ocup... Dar cea mai mare bogăție a unui om, indiferent de banii pe care-i are în conturi, sunt nepoții.

Interviu preluat de pe monicavajna.wordpress.com

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.