ACTUALITATE 22 februarie 2009

„Dacă dumneavoastră aţi venit cu proiecte, noi am venit cu banii”

de Covasna Media | 1569 vizualizări

A fost mesajul transmis autorităţilor locale din judeţele Covasna şi Harghita de Ministrul Trasporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, care la conferinţa de presă de după întâlnirea de la Miercurea-Ciuc a evaluat „din ochi” cantitatea proiectelor prezentate de cele două judeţe. „Nu sunt trei metri cubi de proiecte, aşa cum a zis domnul preşedinte (Tamás Sándor n.r.), ci vreo 0,8 metri cubi” a spus Berceanu. Nu a fost singura înţepătură a ministrului Transporturilor la adresa autorităţilor din cele două judeţe, care s-au lăudat că în perioada în care UDMR a fost la guvernare au venit cei mai mulţi bani în cele două judeţe. Aprecieri care au fost taxate prompt de Berceanu: „Haida, de, noi vă putem demonstra cu cifre clare că cei mai mulţi bani s-au dat în Covasna şi Harghita în 2005 şi 2006, de miniştrii PD-L, iar după aia, când UDMR-ul a rămas la guvernare cu PNL-ul, ai dumneavoastră n-au mai dat aproape nimic”. Ministrul Transporturilor a promis în schimb sprijin, anunţând finanţări în acest an pentru aproape toate drumurile naţionale din judeţ, în sumă de 15 milioane de lei, cu completarea că „drumurile din Covasna nu arată mai rău decât cele din Dolj”. Berceanu a promis şi eventuale suplimentari de fonduri, precizând apoi că, odată reabilitate, porţiunile din drumurile naţionale ce traversează localităţile din Covasna vor fi predate autorităţilor locale, la fel ca şi şoselele de centură.

Centură ocolitoare pentru Sfântu-Gheorghe

Pe lângă programele de investiţii în drumurile naţionale din judeţ, Berceanu a anunţat că i-a fost adus la cunosţinţă şi proiectul pentru centura ocolitoare a muni cipiului Sfântu-Gheorghe, şi s-a angajat să susţină financiar acest proiect dacă este unul rezonabil. „La prima evaluare e vorba despre o lucrare cu trei poduri de vreo 13 milioane de lei” a spus ministrul care a adăugat că deocamdată se pune doar problema întoc mirii studiului de fezabilitate şi că lucrările ar putea începe cel mai devreme în primă vara anului viitor şi ar putea fi finalizate în 2012.

Adrian Moise

Teme articol: drumuri Radu Berceanu sosele
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
bobo, 23 februarie 2009
Daca ne comparam cu Dolj insemna ca e bine :). De ce nu ne comparam cu Burgenland.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.