METEO 26 martie 2013

Iarna s-a întors în România: Şcoli închise, circulaţie îngreunată şi localităţi fără curent

de Covasna Media | 755 vizualizări

Vremea rea a pus din nou stăpânire pe România. De marţi dimineaţă, sudul României a intrat sub atenţionare COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol. Din cauza vremii, autorităţile locale din Bucureşti şi alte cinci judeţe au decis să suspende marţi cursurile în şcoli, iar autorităţile ungare au anunţat restricţionarea traficului rutier pentru vehiculele de mare tonaj. Pe mai multe drumuri din ţară se circulă îngreunat, iar câteva localităţi au rămas fără curent electric.

Marţi dimineaţă la ora 4.00 a început să ningă în judeţele din sudul ţării. Până la ora 14.00 jumătatea de sud a ţării se află sub COD GALBEN de ninsori şi vânt. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.

Pe majoritatea drumurilor din zona vizată de avertizările ANM se circulă în condiţii de iarnă, dar, potrivit Infotrafic la această oră nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţie întreruptă. Pe autostrăzile din sudul ţării se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant, însă ninsoarea abundentă face ca pe carosabil să fie mereu un strat subţire de zăpadă, astfel că li se recomandă conducătorilor auto să fie prudenţi şi să păstreze o distanţă suficient de mare de vehiculele din faţă. Pe A2 şi A3 se înregistrează un trafic mare pe sensul spre Bucureşti.

În judeţul Harghita, începând cu ora 9.30, timp de aproximativ două ore se va restricţiona circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe DN11B Cozmeni - Tîrgu Secuiesc, în vederea facilitării intervenţiei utilajelor de deszăpezire, potrivit Infotrafic. Rută ocolitoare: DN12 Cozmeni - Sfântu Gheorghe, DN11 Sfântu Gheorghe - Târgu Secuiesc.

În Capitală se circulă, de asemenea, în condiţii de iarnă, iar autorităţile au recomandat bucureştenilor să lase maşinile personale acasă şi să folosească transportul public, mai ales că mulţi şoferi au înlocuit deja cauciucurile de iarnă cu cele de vară.

Echipajele de la deszăpezire au acţionat cu utilaje de curăţare a carosabilului şi de împrăştiere de material antiderapant au acţionat încă de la primele ore ale dimineţii, cu prioritate pe arterele principale, pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii cât mai bune. Poliţia rutieră se ocupă de fluidizarea traficului.

Conform raportărilor recente primite la Centrul Operativ al Ministerului Afacerilor Interne, opt localităţi nu sunt alimentate cu energie electrică. Ministerul Afacerilor Interne a angrenat, în acţiunile desfăşurate, peste 50 de mijloace tehnice, dintre care 43 aparţinând Poliţiei Române şi cinci autospeciale IGSU, scrie Agerpres.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Băneasa Aurel Vlaicu traficul aerian se desfăşoară normal. Singurele probleme înregistrate în cursul dimineţii au fost întârzieri de 30-40 de minute la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, se arată într-un comunicat al CNAB. Pistele, platformele şi căile de rulare de pe cele două aeroporturi din Bucureşti sunt deschise şi operaţionale.

CURSURI SUPENDATE MARŢI ÎN ŞCOLI DIN CAPITALĂ ŞI ALTE CINCI JUDEŢE

Inspectoratele Şcolare din Bucureşti şi judeţele Olt, Argeş şi Dâmboviţa au decis suspendarea cursurilor pentru ziua de marţi, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Şi în Giurgiu vor fi suspendate cursurile în şcolile din mediul rural.

Cursurile vor fi reluate, în program normal, miercuri, 27 martie, iar orele de marţi, 26 martie, vor fi recuperate, prin replanificare, până la sfârşitul anului şcolar, a anunţat ISMB.

Probleme sunt şi în Brăila, unde vor fi suspendate cursurile în mai multe grădiniţe, şcoli şi licee în perioada 26-29 martie din cauza faptului că acestea sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, iar acesta nu furnizează agent termic.

Potrivit Infotrafic, în judeţul Maramureş, din cauza viscolului, s-a instituit restricţie de tonaj (7,5 tone) pe DN18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei. Restricţia a fost ridicată, însă, marţi dimineaţă.

De asemenea, din pricina vântului puternic, navigaţia pe fluviul Dunărea este închisă între kilometrii fluviali 1040 (Coronini) şi 1075 (Baziaş).

După anunţul închiderii unor şcoli, CNADNR a precizat că ia în calcul închiderea drumurilor mai puţin circulate din zonele aflate sub COD PORTOCALIU şi se va concentra pe traseele importante din aceste zone.

Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut conducătorilor auto care şi-au înlocuit anvelopele de iarnă cu cele de vară să nu iasă pe drum zilele acestea pentru a evita producerea blocajelor în trafic.

Marţi, poliţiştii rutieri au acordat sprijin tehnic de specialitate pentru acţiunile de deszăpezire de pe drumurile naţionale şi judeţene şi au aplicat 757 de sancţiuni contravenţionale pentru conducătorii auto, dar nu au fost aplicate amenzi pentru lipsa anvelopelor de iarnă sau a dispozitivelor antiderapante.

GRANIŢA României cu Ungaria, ÎNCHISĂ pentru vehiculele grele, din cauza vremii

Tot din cauza vremii, traficul rutier a fost restricţionat la graniţa de vest a României. Autorităţile ungare au anunţat restricţii în trafic pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone. Poliţia Rutieră din România a luat deja măsura stocării autovehiculelor din categoria amintită în parcări.Este posibil ca situaţia de la frontieră să persiste 48 de ore sau chiar mai mult.

Serviciul Naţional Ungar de Meteorologie a emis, pentru perioada 25-26 martie, o avertizare de cod portocaliu de ninsoare şi viscol pentru 4 dintre judeţele Ungariei (Baranya, Fejér, Somogy şi Tolna), precum şi avertizarea de cod galben de ninsoare şi viscol pentru judeţele Zala, Veszprém, Vas, Jász-Nagykun-Szolnok, Heves, Bács-Kiskun şi Pest. Atenţionările de cod portocaliu de viscol sunt valabile şi pentru judeţele Pest şi Jász-Nagykun-Szolnok. În Judeţul Fejér, stratul de zăpadă ar putea depăşi 20 de cm. Se recomandă să fie evitate deplasările în regiune şi să se plece la drum numai dacă este imperios necesar.

În intervalul 26 martie, ora 4.00 – 26 martie, ora 14.00 va fi COD GALBEN în jumătatea de sud a ţării unde va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.

În acelaşi interval va fi COD PORTOCALIU în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.

Vreme extremă este şi în restul Europei, după ce iarna a revenit în forţă în mai multe multe ţări, care se confruntă cu ninsori masive şi viscol puternic. MAE a emis atenţionări pentru românii care vor să călătorească în Croaţia, Slovenia, Ungaria, ţări afectate de condiţiile meteo nefavorabile.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
De ce a venit iarna în martie? Explicaţia oamenilor de ştiinţă | Covasna Media, 26 martie 2013
[...] Citeşte şi Iarna s-a întors în România: Şcoli închise, circulaţie îngreunată şi localităţi fără cu... [...]
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.